PSD va face public săptămâna viitoare textul moţiunii de cenzură/Ciolacu: Deja am început negocierile

PSD va face public săptămâna viitoare textul moţiunii de cenzură pe care urmează să o depună la Parlament, a informat, marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Săptămâna viitoare o să facem public textul moţiunii de cenzură. Deja am început negocierile cu parlamentari din alte partide şi categoric în această sesiune această moţiune va fi şi depusă şi votată”, a declarat Ciolacu, la sediul central al PSD, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului.

El a adăugat că nu are nicio garanţie că parlamentarii de la AUR vor vota această moţiune de cenzură.

„Nu există nicio garanţie în politică, dar, când avem finalizat textul, până va fi dat publicităţii, am să îl transmit şi liderilor de la formaţiunea AUR”, a afirmat preşedintele PSD.

Potrivit acestuia, social-democraţii reproşează Guvernului nivelul de trai al românilor şi „tot ceea ce se întâmplă în actul de guvernare”, toate acele reforme „pe care le doreşte”, dar „pe care nu le-a cerut nimeni”.

„Mai nou am văzut şi MCV, numirile făcute de către preşedintele României la anumiţi procurori fără avizul CSM. Parcă era o promisiune, în câteva luni scăpăm de MCV, nu că aducem noi argumente de menţinere a MCV în faţa Comisiei Europene”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a menţionat că este posibil ca moţiunea să fie semnată şi de către parlamentari neafiliaţi. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare