PSD solicită UDMR să renunţe la propunerile neconstituţionale privind alocaţiile pentru copii

PSD solicită celor din UDMR să susţină majorarea alocaţiilor, nu să vină cu idei referitoare la plata diferenţiată a alocaţiilor. Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a stabilit că următoare creştere a alocaţiilor va fi de la 1 ianuarie 2022, nu de la 1 iulie 2021.

„PSD solicită UDMR să renunţe la propunerile neconstituţionale privind alocaţiile pentru copii şi să se concentreze pe punerea în aplicare a legilor în vigoare. În acest sens, UDMR ar trebui să se opună intenţiei PNL şi USR-PLUS de amânare a majorării alocaţiilor prevăzută pentru data de 1 iulie 2021 şi să militeze pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi a promisiunilor făcute de toate partidele din arcul guvernamental înainte de alegeri”, precizează un comunicat de presă al PSD.  „Dacă UDMR nu reuşeşte acest lucru în cadrul Coaliţiei de guvernare, atunci trebuie să voteze proiectul de lege pe care PSD îl va depune joi în Parlament cu privire la mai multe măsuri adresate familiilor cu copii, printre care se află şi creşterea alocaţiilor de la 300 de lei, respectiv la 600 de lei, pe lună”, mai susţin social-democraţii.  PSD reaminteşte că, prin Decizia 277/2006, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională acordarea diferenţiată a alocaţiilor pentru copii, admiţând în acest sens o excepţie de neconstituţionalitate, întrucât „norma constituţională înscrisă în capitolul II privind drepturile şi libertăţile fundamentale nu prevede şi nu permite, în definirea subiecţilor dreptului la alocaţiile acordate de stat, nici o altă condiţie în afara aceleia ca beneficiarii să fie copii.”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare