PSD merge la Consiliul Județean Dâmbovița cu un tânăr parlamentar/ Corneliu Ștefan: Cei 10 piloni cu care vom merge în faţa oamenilor cuprind nevoile întregului judeţ: de la sud la nord şi de la est la vest

Este o onoare pentru mine să fiu desemnat candidatul #PSD #Dâmboviţa pentru funcția de președinte al Consiliului Județean #Dâmbovița Este o mare responsabilitate! Dar am alături de mine ECHIPA PSD DÂMBOVIŢA! Îi am alături pe președintele executiv – senatorul Titus Corlăţean, secretarul executiv al organizaţiei, Daniel Cristian Stan, parlamentarii PSD, primarii social-democrați, consilierii locali și județeni și nu in ultimul rând dambovitenii care susțin echipa PSD.Intru în această luptă cu gândul doar la victorie!, a scris pe facebook candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan, liderul organizației județene a social democraților.

Născut în 1982, Ștefan este unul dintre cei mai tineri parlamentari. El a lucrat în mediu privat, a fost mai întâi consilier județean, apoi vicepreședinte al CJ și parlamentar.
Sunt sigur că proiectele PSD Dâmboviţa pentru dezvoltarea judeţului nostru sunt, fără pic de modestie, cele mai bune iniţiative care vor fi prezentate dâmboviţenilor. Cei 10 piloni cu care vom merge în faţa oamenilor cuprind nevoile întregului judeţ: de la sud la nord şi de la est la vest. Acest lucru îl voi face însă în echipă. Suntem datori oamenilor din acest județ care ne-au ales acum 4 ani și ne vor alege și pe 27 septembrie 2020, mai spune Corneliu Ștefan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare