PSD Gorj susține înființarea de parcuri industriale

Echipa PSD Gorj a fost, ieri, în campanie în localitatea Bălești, acolo unde a avut ocazia să discute cu oamenii despre proiectele pe care le propune partidul la nivel central, dar și despre ce vor face trimișii gorjeni în Parlamentul României, pentru a sprijinii județul. Dorința de implicare a Partidului Social Democrat a fost demonstrată odată cu eforturile depuse de autoritățile județene, în frunte cu Cosmin Popescu, care și-a propus înființarea unui Parc Industrial la Bălești.  Realizarea acestuia reprezintă o parte din ceea ce PSD își dorește să facă la nivel macro în România, și anume redresarea economiei prin crearea condițiilor optime pentru investitorii români și străini.

„Azi am fost în campanie la Bălești. Împreună cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, vicepreședintele Cristi Rujan și cu deputatul Mihai Weber am discutat cu primarul Mădălin Ungureanu despre parcul industrial ce se va înființa în Bălești. L-am asigurat că în momentul în care voi ajunge deputat va avea tot sprijinul meu pentru a dezvolta acest proiect. Un parc industrial aflat aproape de Târgu Jiu, cu o infrastructură bună, va atrage cu siguranță dezvoltarea zonei. Locuitorii din Bălești sunt încântați de proiectele primarului și apreciază susținerea de care localitatea se bucură din partea consiliului județean”, se arată într-o postare făcută de Claudiu Manta, candidatul PSD la Camera Deputaților.

PSD își propune ca salariul minim din România să fie de minim 800 de euro.

PSD vrea ca salariul minim în România, să ajungă la 60% din salariul mediu.

Ținând cont și de recomandările Comisiei Europene privitoare la corelarea procentuală a valorii salariului minim național brut cu aceea a salariului mediu național brut, PSD propune ca valoarea salariului minim național brut să nu poată fi mai mică de 60% din valoarea slariului mediu național brut. scopul acestui demers normativ are în vedere garantarea asigurării standardelor și condițiilor minime de trai decent pentru români, diminuarea migrației forței de muncă autohtone, precum reducerea șomajului voluntar generat de lipsa de atractivitate a salariului minim.

Pentru stoparea prăbușirii nivelului de trai al populației, PSD le propune românilor, în Programul de Guvernare pentru perioada 2021 – 2024, următoarele măsuri:

1.Impozit zero la salariul minim;

2. Scăderea impozitului pentru salariații care au copii;

3. Scăderea impozitului pentru salariile sub 6.000 de lei;

4. Impozit zero pe bonurile de masă.

– Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Gorj
– Executat de FLUX 24 Media Communications SRL
– CUI mandatar financiar coordonator: 11200020

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare