PSD cere urgent o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili care nu mai pot face faţă creşterii galopante a tarifelor la energie şi gaze naturale

Partidul Social Democrat a revenit luni cu solicitarea ca partidele din coaliţia de guvernare să adopte ”urgent” o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili, având în vedere creşterea „galopantă” a tarifelor la energie şi gaze naturale.

„Partidul Social Democrat revine cu solicitarea ca partidele din coaliţia de guvernare să adopte urgent o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili care nu mai pot face faţă creşterii galopante a tarifelor la energie şi gaze naturale. Declaraţia ministrului Economiei, Virgil Popescu, despre necesitatea unei reglementări mai rapide, până la finalul anului, a Legii consumatorului vulnerabil confirmă ceea ce PSD a arătat cu mai mult timp în urmă, când a solicitat o sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor pentru amendarea şi adoptarea în regim de urgenţă a acestui act normativ. PSD consideră că, în afară de calea parlamentară, coaliţia PNL-USR-PLUS-UDMR are şi varianta unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă măsuri concrete pentru stoparea creşterii necontrolate a tarifelor la energie şi gaze naturale şi pentru protejarea consumatorilor vulnerabili înainte de sosirea anotimpului rece”, se arată într-un comunicat de presă al PSD, remis luni AGERPRES.

Potrivit social-democraţilor, ar trebui stabilit un mecanism de plafonare a preţurilor la energie dacă piaţa înregistrează o creştere artificială a tarifelor, cum ar fi de exemplu o majorare mai mare de 30%, într-un interval de 6 luni, şi subvenţionată o parte din valoarea facturii la utilităţi pentru persoanele al căror venit se dovedeşte insuficient în raport cu majorarea tarifelor.

„PSD consideră că firmele din domeniul energetic trebuie să participe şi ele, într-un fel sau altul, la protejarea consumatorului vulnerabil. Este inadmisibil şi profund inechitabil ca într-o ţară care încă are resurse energetice consistente să avem, pe de o parte, companii care fac profituri uriaşe, iar de cealaltă parte milioane de cetăţeni care nu-şi mai pot asigura subzistenţa din cauza creşterii ameţitoare a facturilor la utilităţi. Este evident că actuala piaţă a energiei provoacă dezavantaje uriaşe pentru consumatori şi este datoria acestui Guvern şi a politicienilor de dreapta să găsească soluţii pentru că ei sunt cei care au decis liberalizarea haotică a pieţei din România, cu efectele catastrofale pe care le vedem acum”, se menţionează în comunicat. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare