PSD: Bugetul UE pentru 2025, negociat de Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European

Comandat de PSD si executat de Flux 24 Media Communications, CMF 11240017 

Partidul Social Democrat anunţă că bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European.

„Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român. Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, europarlamentarii au adoptat bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, negociat de vicepreşedintele legislativului european, Victor Negrescu, document ce stabileşte angajamente financiare de aproape 200 de miliarde de euro”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES de PSD.

„Am ajuns la un acord ambiţios privind bugetul anual al UE pentru 2025. Prin votul nostru în plen, am dat undă verde pentru ca bugetul UE să fie semnat şi transpus în lege”, a declarat Negrescu.

El a precizat că negocierile privind bugetul UE au fost complexe, făcând referire la cele 19 ore de dezbateri care au fost necesare pentru obţinerea acordului interinstituţional.

„În vremuri de tranziţie instituţională, turbulenţe societale şi realităţi geopolitice complexe în multe regiuni ale lumii, bugetele publice sunt adesea punctul central al conflictelor politice. Vedem cum guvernele şi coaliţiile se poticnesc în bătăliile lor cu privire la priorităţile de cheltuieli. Dar noi ne-am păstrat unitatea”, a spus negociatorul-şef al Legislativului european.

În valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro, bugetul UE pentru 2025 este cu 6% mai mare faţă de cel din acest an, menţionează PSD.

„În cifre reale, majorarea este de 10 miliarde de euro şi asigură finanţarea programelor esenţiale, va permite îndeplinirea angajamentelor politice asumate de Uniune şi, în acelaşi timp, va oferi mijloacele financiare necesare astfel încât să fie rambursat împrumutul european pentru recuperarea economică post-pandemică, fără a reduce sumele pentru programele-cheie”, se arată în comunicat.

Ca urmare a negocierilor purtate, bugetul pentru anul viitor include suma de 3 miliarde de euro ce va fi disponibilă pentru a susţine refacerea regiunilor afectate de dezastre naturale, cum au fost cele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România şi Spania, cu posibilitatea ca statele membre să folosească până la 10% din fondurile de coeziune pentru a preveni şi a reconstrui zonele afectate, precizează social-democraţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare