PSD, atac la ministrul liberal al Proiectelor Europene

PSD a transmis, cu privire la discuţiile din spaţiul public privind termenele la care sunt acordate ajutoarele pentru pensionarii cu pensii mici, sprijinul pentru energie şi voucherele pentru alimente, că miniştrii social-democraţi care au responsabilităţi în această privinţă au luat deja toate măsurile pentru ca beneficiarii să primească banii la timp, conform legii.

„Astfel, ministrul Muncii, Marius Budăi, a pregătit prima tranşă a ajutoarelor pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei, care se va acorda odată cu pensia din luna ianuarie, aşa cum s-a prevăzut în OUG 168/2002. Cupoanele de pensie, care conţin inclusiv această primă tranşă, au fost tipărite încă din luna decembrie 2022”, arată comunicatul de presă al PSD.

Social-democraţii au mai transmis, referitor la ajutoarele pentru energie, că Ministerul Finanţelor a prevăzut banii necesari în bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), iar Ministerul Muncii a pregătit lista de beneficiari pe care o poate pune la dispoziţia MIPE. Conform OUG 166/2022, MIPE este responsabil cu emiterea cardurilor şi cu distribuţia acestora către cei în drept, astfel încât plăţile să fie făcute conform prevederilor legale, respectiv în lunile februarie şi septembrie 2023.

„În cazul voucherelor pentru alimente, cardurile au fost deja distribuite, urmând ca MIPE să facă plăţile conform termenelor prevăzute de lege”, mai indică sursa citată.

Prin urmare, PSD face un apel către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să dispună măsurile necesare astfel încât banii să ajungă la timp la beneficiari. În acest sens, MIPE se poate baza pe sprijinul şi colaborarea deschisă din partea miniştrilor social-democraţi”, mai precizează sursa menţionată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare