spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeProteste violente pe 2 insule grecești unde se construiesc tabere pentru migranți

Proteste violente pe 2 insule grecești unde se construiesc tabere pentru migranți

-

Pe insulele Lesbos și Chios, unde guvernul elen vrea să înceapă construirea a două centre pentru migranți, au avut loc ciocniri violente între forțele de ordine special trimise și localnici, care au amenințat că vor bloca drumurile către viitoarelor tabere, transmite Radio Europa Liberă.

- Reclama -

Construcţia de centrelor pentru migranți în Lesbos şi Chios, cu o capacitate de 7.000 de persoane fiecare, urmează să înceapă în această săptămâna, iar unități ale poliţiei antirevoltă au fost trimise pe insule, informează AFP.

- Advertisement -

În porturile din ambele insule, unde s-au adunat sute de rezidenți, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a elibera calea pentru debarcarea forțelor de securitate suplimentare și a utilajelor de construcții.

În Lesbos, martorii au declarat că aproximativ 500 de persoane au încercat să blocheze descărcarea utilajelor grele, însoțite de trupe ale poliției, acțiune urmată de confruntări pe străzi, relatează Reuters.

- Advertisement -

Protestatarii au dat foc coșurilor de gunoi și au folosit camioane de gunoi municipale pentru a încerca să blocheze zona portului, transmite Associated Press.

Într-un port din Chios, unii protestatari, care aveau capul acoperit cu glugă, au aruncat cu pietre, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.

Pentru a bloca accesul constructorilor, locuitorii au parcat autoturisme și camioane de gunoi pe drumurile care duc către cele două locuri unde vor fi construite centrele pentru migranți.

După săptămâni de discuții fără succes cu autoritățile locale, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat, pe 23 februarie, că proiectul va fi pus în practică, în ciuda opoziţiei venite din rândul populaţiei locale.

„Lucrările vor începe imediat şi ele vor fi duse la bun sfârşit. Nu există cale de întoarcere’, a declarat Mitsotakis, citat de agențiile de știri.

Autorităţile locale şi rezidenții au declarat că nu mai sunt dispuşi să accepte mii de solicitanţi de azil în insulele lor.

Peste 38.000 de migranţi se află în taberele instalate în insulele Lesbos, Samos, Chios, Leros şi Kos, care nu au, oficial, decât o capacitate de 6.200 de locuri.

Guvernul elen a anunţat că taberele existente în Lesbos, Samos şi Chios vor fi închise în acest an şi vor fi înlocuite cu centre mai mici, cu facilități mai bune.

Intenția Guvernului este de a transfera mii de migranți de pe insule în alte zone ale Greciei, dar pe continent comunităţile locale se opun, de asemenea, migranților.

Principalul partid de stânga al opoziției, Syriza, a acuzat guvernul de comportament nedemocratic.

„Nu vom permite domnului Mitsotakis și guvernului său să transforme insulele într-un teren de luptă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Syriza, Alexis Charitsis.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img