de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Ce face un regim de mare forță în momentul în care rapoartele serviciilor secrete îi semnalează că starea de spirit a populației este la pămînt, iar lucrurile s-ar putea înrăutăți dramatic? Răspunsul e simplu: montează rapid niște supape prin care tensiunea socială să scadă în mod controlat, ”în incintă”, cum se mai spune. Precum actualele ”proteste” de stradă din întreaga țară, unele care vin mănușă guvernanților.
Există un singur lucru care poate crea probleme actualei puteri, una care controlează aproape la modul absolut totul: guvern, parlament, banii țării, servicii secrete, armată, poliție șamd, totul în absența unei minime opoziții politice. Un regim care își permite luxul inimaginabil al secretizării numelor și funcțiilor celor care iau marile decizii pentru poporul român, de la izbucnirea pandemiei.
Acel lucru este un incident neașteptat, imposibil de prevăzut ori controlat, izbucnit pe fondul pandemiei, care să creeze o puternică stare emoțională la nivelul populației.
O lebădă neagră, cum se mai spune.
Ori, în condițiile actuale, în care pandemia a cam făcut praf nervii tuturor cetățenilor lumii, asemenea incidente chiar sunt o probabilitate de luat în seamă.
Soluția simplă, cum spuneam, e organizarea atentă a unor așa-zise proteste spontane care să mai dea drumul supapei nemulțumirilor populare.
Prin 1990, marele Coposu mărturisea că se teme că România ar putea ajunge, în 2-3 decenii, să fie condusă și pe stînga și pe dreapta de aceeași oameni ai FSN.
Nu știm cum e cu profeția Seniorului, dar sigur e că, la ora asta, sistemul controlează la fel de eficient și puterea și opoziția, cu tot cu manifestările lor.
Manifestări precum cele din ultimele 48 de ore.
Cîștigurile regimului Iohannis din regizarea unor manifestări de stradă sunt multiple.
Se mai dă drumul, cît de cît, supapei nemulțumirilor populare.
Se reaprinde flacăra speranței cetățenilor că ar putea vedea niscaiva capete grele retezate, dacă nu chiar al întregului guvern.
Se elimină imaginea unei Românii-stat polițienesc cu mînă forte, în care nu au loc defel proteste de stradă, cum se întîmplă în toate marile democrații ale lumii, din Germania și Franța pînă în Danemarca, Olanda, Elveția, Suedia ori Marea Britanie. Uite că își ia și România ”rația” de libertate, ce mai poți să zici?
Se abate atenția de la evenimente grave care se petrec și care trebuie lăsate în umbră, un caz semnificativ fiind cel al banilor din fondul de război sustrași de un înalt general al serviciilor militare pentru a-și cumpăra vilă, totul sub nasul generalului Nicolae Ciucă și al restului de bolovănoși ai Armatei române. În orice țară normală, ministrul demisiona/era demis în secunda doi. Nu și la noi.
Pentru susținătorii guvernării și pentru cei care nu agreează ideea de proteste, se transmite mesajul public al menținerii ordinii și disciplinei de către poliție și jandarmerie, care nu au ezitat să opereze arestări și să aplice sute de amenzi, o bilă albă pentru guvernanți.
Nu în ultimul rînd, anatema violențelor de stradă e aruncată în cîrca opoziției ne-constructive, mai ales că se pot sugera analogii cu 10 august, iar media din slujba puterii primește muniție zdravănă pentru noi atacuri.
Cum se organizează respectivele proteste?
Deloc complicat.
Se apeleză la prestația unui partid creat de sistem peste noapte și băgat în parlament, o structură menită să execute ordinele fără să crîcnească. Dependența de ordine justifică și comportamentul complet aberant al formațiunii: AUR dispare deplin cînd ar fi de așteptat să reacționeze tăios la varii manevre ale puterii și reapare în prim plan cînd te aștepți mai puțin.
Partidului i se scoate lesa și e slobozit pe străzi să facă valuri, la pachet cu alți cîțiva protestatari de meserie. În numele intereselor majore, Șoșoacă e nevoită să înghită broasca și să întărească mitingul organizat de foștii camarazi din AUR. Cînd țara te cheamă…
Se iau măsuri, însă, ca în prima seară să nu se mediatizeze protestele – cu excepția RTV -, pentru că trebuie testată cu grijă disponibilitatea românilor de a se alipi manifestanților artificiali. Nu e cazul să se stîrnească ceva ce nu ar mai putea fi controlat ulterior.
După ce se constată că nu există acest risc, iar amploarea participării este extrem de scăzută, se ridică ”restricțiile” TV, iar protestele de ieri sunt mediatizate de toate televiziunile.
Intervin în scenă legendarii ultrași, care asigură violențele de rigoare, pentru spectacol.
După cîteva zile de proteste bine controlate, acțiunile se sting de la sine.
Punct ochit, punct lovit.
Numai naivii și-ar putea face iluzii că protestele momentului ar putea clinti un fir de păr din capul regimului.
Față de 2012, cînd proteste deloc mari ca amploare au dus la căderea cabinetului Boc sunt niște mici-mari diferențe. Guvernul Boc era obosit după trei ani și jumătate, expirat și nu mai era dorit nici măcar de președintele țării.
Dar, de departe cel mai important lucru, exista o opoziție politică foarte mare, constituită de PSD și PNL, una care putea – și a și făcut-o – să devină alternativa la guvernare.
În prezent, guvernul e abia la început, iar România nu are, practic, o opoziție care să conteze.
Nu există alternativă, iar mici schimbări, dacă e să se producă, se vor face doar în incintă. Ajustaje fine, cum s-ar spune.
Deși nici ele nu sunt foarte probabile, dacă ne gîndim la faptul halucinant că într-un an de pandemie presărat cu gafe imense, în serie, ale guvernanților, singurul cap căzut a fost al ministrului Victor Costache.
Un asemenea comportament nu poate fi decît apanajul unui regim atît de puternic încît, practic, nu are dușmani naturali pînă la alegerile din 2024.
Un regim care nu are a se teme decît de un eveniment neprevăzut care să polarizeze nația împotrivă-i.
Și pentru ca asta să nu se întîmple, se apelează la șmecherii gen ”protestele spontane de stradă”.
De undeva, de pe margine, marele lider al Opoziției, Marcel Ciolacu, lansează mesaje patetice pe Facebook.
La Cotroceni, Iohannis își rîde în barbă.
