spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăhighlightProtestatarii bucureşteni l-au trimis pe ministrul de Interne cu "girofar către penitenciar"

Protestatarii bucureşteni l-au trimis pe ministrul de Interne cu „girofar către penitenciar”

-

„Girofar, girofar, către penitenciar”, „Oprea, demisia!’, sunt scandările care s-au auzit cel mai des duminică de la cei aproape o mie de bucureşteni care au ieşit în stradă pentru a cere demisia ministrului de Interne, pe care îl consideră responsabil de moartea tragică a poliţistului Bogdan Gigină, transmite Mediafax.

Mobilizaţi pe Facebook, cei mai conştiincioşi dintre protestari au sosit la fântâna de la Univeristate la ora 14.00. În scurt timp erau câteva sute.

- Advertisement -

” Lui Oprea îi cer demisia pentru acel tânăr de 28 de ani. El poate să pună capul pe pernă? Atât s-a rinocerizat el? Ce interes naţional urmăreşti tu? Ăsta e interes naţional când moare un om? Dar nu-ţi e ruşine? Chiar aşa piele de rinocer să ai pe tine?” s-a întrebat Valerian Horlescu, care pe tot parcursul marşului a scandat la portavoce împotriva lui Oprea. „Astea sunt nişte reflexe de pe timpul lui Ceauşescu, să mergi cu coloană oficială într-un Bucureşti blocat. Dacă mergi la restaurant, îţi pui coloană oficială pentru că eşti ministru de Interne? Ai putere, nu?”, s-a revoltat Horlescu.

Lângă el, şase tineri cu măşti pe faţă spun că fac parte din grupul Anonymous şi că au venit la protest nu doar pentru a cere demisia lui Gabriel Oprea, ci şi pentru că erau nemulţumiţi de decizia procurorilor de a clasa dosarul Revoluţiei. „Noi am venit iniţial pentru altceva. Şi pentru Oprea, că nu ne convine ceea ce face, dar am venit mai mult pentru chestia cu Revoluţia, că s-a mascat totul şi se anulează totul şi nu mai e niciun vinovat, toţi românii sunt sinucigaşi. Poate, uşor-uşor, România se trezeşte”, spune Adrian.

- Advertisement -

Adrian, unul dintre manifestanţi ajunşi în faţa sediului guvernului spune că motivul pentru care se află acolo este articolul 203 din Codul Penal pe care îl purta la el şi pe care l-a citit: „Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”. Tot în faţă guvernului a fost şi Ioana, care a mărturisit că este primul protest în care crede, deşi se aştepta ca numărul participanţilor să fie mult mai mare.

A urmat o jumătate de oră de „Demisia Oprea!”, participanţii la miting întorcându-se pe Calea Victoriei înapoi spre Ministerul de Interne, unde au imitat sunetele de girofaruri şi au cerut din nou demisia lui Oprea.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img