spot_img
vineri, 27 februarie, 2026
-1.8 C
București

Protestarii violenți din Piața Victoriei

Coordonatorul operaţiunii din 10 august din Piaţa Victoriei, maiorul Laurenţiu Cazan, a declarat joi, la TVR, că manifestaţia a fost intens mediatizată şi că a fost precedată nu doar de mesaje de mobilizare, ci de mesaje care duceau la creşterea gradului de tensiune, „care îndemnau la violenţă” şi a spus că un alt specific al evenimentelor din piaţă fost acela că spre deosebire de alte dăţi, manifestanţii paşnici nu i-au mai izolat pe cei violenţi. Totodată, el a afirmat că grupurile violente păreau organizate şi că nu are ce îşi reproşa din punct de vedere tactic şi organizatoric. El a cerut scuze manifestanţilor paşnici care au avut de suferit în mod gratuit în urma intervenţiei. Întrebat dacă, având în vedere modul în care s-a desfăşurat intervenţia şi consecinţele, ia în calcul demisia, maiorul Laurenţiu Cazan a răspuns că nu a luat o decizie în acest sens şi că ia în calcul toate variantele. De asemenea, el a spus că că procurorul militar care a asitat la evenimente i-a fost prezentat de un coleg şi a stat în zona pieţei de la ora 17:00 până în jurul orei 4:00, când acţiunea s-a încheiat. Maiorul a mai spus că nu au fost folosite toate grenadele pe care le-au avut la dispoziţie şi că la acţiune a participat aproximativ 1.000 de jandarmi. El a reluat precizarea conform căreia substanţele utilizate au fost achiziţionate de la firme specializate, care au aviz pentru comerţul cu astfel de produse, despre care a susţinut că nu prezintă risc pentru populaţie, fiind folosite inclusiv de jandarmi în timpul exerciţiilor de pregătire.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miami Herald: Oamenii lui Rubio s-au întâlnit cu nepotul lui Raul Castro

    Oficiali americani apropiați secretarului de stat american Marco Rubio...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Gigel de la Sculărie

    de Adriana Stoicescu, judecător Se propagă cu repeziciune o nouă...

    Banca Națională spune de ce a prognozat inexact inflația

    Banca Națională a României a prognozat o inflație mult...

    Unul din ultimele combinate chimice in criză. Guvernul nu gândește un plan pentru industrie. 7000 de disponibilizați

    Chimcomplex Borzești, combinat de produse chimice, anunță rezultatele financiare...

    Articole relationate

    Categorii populare