PROIECTE PENTRU CONSOLIDAREA, REABILITAREA ȘI DOTAREA CLĂDIRII FOSTEI MATERNITĂȚI

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mehedinți, convocată astăzi de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, au fost aprobate două proiecte importante ce vor fi implementate în paralel la clădirea fostei maternități de pe Bulevardul Carol din Drobeta Turnu Severin:

▶️ “Consolidare seismică, Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, proiect realizat cu fonduri guvernamentale în valoare de 43 373 454 lei, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, dar și cu o contribuție de 10 174 399 lei, din bugetul județului.

▶️ “Reabilitare și dotare Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, proiect în valoare de 135 757 029 lei, cu finanțare din fonduri europene, pe care ne propunem să le atragem într-un program al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

“Îmi doresc să implementăm aceste proiecte și le vom realiza pentru a repune în circuitul medical clădirea fostei maternități ca Secție de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

Pentru primul proiect, cererea a fost deja depusă, urmând să aplicăm și pentru cel de-al doilea.

Sunt proiecte la care țin foarte mult pentru ca această clădire este una emblematică pentru municipiul Drobeta Turnu Severin și județul Mehedinți, astfel că am așteptat oportunitatea de atragere a fondurilor și am primit sprijin din partea Guvernului condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare