spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-7.2 C
București

Proiect PNL: Sancţiuni pentru utilizarea drapelului naţional cu inscripţii şi simboluri neaprobate de lege şi regulamente militare

Parlamentarii PNL Nicolae Ciucă şi Gabriel Andronache au iniţiat un proiect de lege care prevede amenzi între 10.000 lei şi 20.000 lei pentru nerespectarea interdicţiei utilizării drapelului naţional cu alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

Propunerea legislativă, depusă la Parlament, modifică şi completează în acest sens Legea 75/1994 privind arborarea drapelului naţional.

„Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei prevăzute de art. l alin. (3) din prezenta lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.2/2001”, prevede proiectul.

Potrivit articolului 1 alineatul 3 din lege, pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

Iniţiatorii arată, în expunerea de motive, că Parlamentul a adoptat în 31 mai actul normativ de modificare şi completare a Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice prin care s-a consacrat interdicţia că pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

„Pentru ca dispoziţia legală să fie respectată şi având ca scop prevenţia încălcării legii, considerăm necesar al doilea pas normativ, acela de a reglementa sancţiunea pentru nerespectarea acestei interdicţii. (…) Pângărirea drapelului, ca simbol naţional, prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional, cu amendă în cuantum ridicat pentru a descuraja astfel de fapte antinaţionale. Propunem sancţiuni contravenţionale în cuantumul de 10.000 lei până la 20.000 lei”, au explicat parlamentarii PNL.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare