Programul vizitei Papei în Ungaria și Slovacia

A fost făcut public programul vizitei pe care Papa Francisc o va face în Ungaria, la Budapesta şi în Slovacia, a transmis secretariatul Congresului Euharistic Internaţional, miercuri, agenţiei ungare de presă MTI. Papa Francisc va participa la liturghia de încheiere a evenimentului internaţional catolic, care va avea loc la 12 septembrie, în Piaţa Eroilor din Budapesta.

Potrivit comunicatului secretariatului, se împlinesc 21 de ani
de când un lider al Bisericii Catolice a participat ultima oară la
Congresul Euharistic Internaţional.

Aeronava care îl va transporta pe Papa Francisc va ateriza pe
Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc din Budapesta, în dimineaţa
zilei de 12 septembrie, înainte de ora opt.

După primirea oficială, liderul Bisericii Catolice se va
întâlni cu preşedintele ungar János Áder şi cu prim-ministrul
Viktor Orbán, iar apoi, cu episcopii maghiari, întrevederea având
loc la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta. De la ora 10, Papa
Francisc îi va primi pe reprezentanţii Consiliului Ecumenic al
Bisericilor din Ungaria şi pe reprezentanţii comunităţilor
evreieşti. Părintele urmează să ţină câte un discurs în cadrul
ambelor evenimente.

Liturghia de încheiere a Congresului Euharistic Internaţional
va începe de la ora 11:30, în Piaţa Eroilor din Budapesta, şi va fi
celebrată de către Papa Francisc.

De la ora 14:30, la aeroportul din Budapesta va avea loc o
ceremonie de rămas bun, apoi Papa Francisc îşi va continua drumul
spre Bratislava.

În timpul vizitei sale de trei zile în Slovacia, sanctitatea sa
se va întâlni cu lideri ecleziastici şi laici, respectiv cu membri
ai comunităţilor de romi şi evrei. Papa Francisc va vizita oraşele
Košice şi Prešov, iar la 15 septembrie va susţine o liturghie la
altarul paulin de la Sastín.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare