Plafonul de garantare destinat Programului Noua Casă, ediția 2024, în valoare de 1 miliard lei, a fost aprobat. Pentru a facilita accesarea programului, costurile cu garantarea creditului și a onorariilor notariale au fost diminuate. Noua Casă rămîne în continuare cel mai avantajos credit ipotecar, distingându-se între celelalte oferte de creditare de pe piață, prin avansul minim de 5% și garanția de stat.
Prin Ordinul nr.141/2024, Ministerul Finanțelor a diminuat comisionul de administrare de la 0,30% pe an la un nivel de 0,15% pe an calculat la soldul garanției iar prin Ordinul 177C/2024 al Ministerului Justiției, beneficiarii Programului vor beneficia și de reducerea cu 30% a onorariilor pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror alte acte care se încheie în cadrul programului „Noua casă”, cu anumite excepții prevăzute în mod expres.
Pe lângă reducerile de costuri menționate, Programul Noua Casă 2024 permite înscrierea în Program a noi finanțatori, care pot transmite în termen de maxim 7 zile lucrătoare, de la intrarea în vigoare a prevederilor Hotărârii de Guvern, solicitarea de înscriere în program.
Programul s-a desfășurat până în prezent prin intermediul a 14 bănci partenere: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Alpha Bank.
Plafonul alocat anului 2024, în valoare de 1 miliard lei, va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanțelor băncilor participante, conform solicitărilor de plafon înaintate de finanțatori, corelat cu ponderea garanțiilor acordate de către fiecare participant în anul precedent.
Programul Noua Casă 2024 continuă să aibă un impact semnificativ asupra societății și economiei naționale, atât prin volumul finanțărilor susținute cu garanții de stat cât și prin performanța remarcabilă înregistrată în domeniul creditării.
Astfel, de la lansarea Programului Prima Casa, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de 63,8 mld lei. Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,316%, iar sub aspect valoric aprox. 0,26% raportat la totalul portofoliului de garanții acordate, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.
Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă, ediția 2024, sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro. Pentru accesarea facilă a programului, FNGCIMM pune la dipoziția beneficiarilor Ghidul Noua Casă 2024, care poate fi accesat la adresa https://www.fngcimm.ro/attachment/lSVMh_NOUA%20CASA%202024%203.pdf.
Pentru noutăți și actualizări constante privind Programul Noua Casă 2024, FNGCIMM încurajează și urmărirea paginilor oficiale de pe rețelele sociale.