spot_img
0.5 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriProcurorul general: Dacă se face o dezincriminare vom vedea că este făcută...

Procurorul general: Dacă se face o dezincriminare vom vedea că este făcută cu dedicaţie

-

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat miercuri că dacă s-ar face o dezincriminare a unor infracţiuni, s-ar vedea că aceasta este „cu dedicaţie”, precizând că ar fi total exagerat ca la abuzul în serviciu să se facă o incriminare astfel încât să se ajung ca o bună parte din cauzele DNA să rămână în aer, ceea ce ar arăta că voinţa legiuitorului nu a fost foarte clară. Lazăr a mai spus că toate cauzele începute pe infracţiuni care au fost incriminate în trecut de legiuitor trebuie să mearg la instanţă sau, dacă sunt deja în judecată, să existe încredere în judecata corectă.

- Reclama -

Întrebat, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, despre intenţia Guvernului de a dezincrimina unele fapte penale, procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a spus: „Nu mai discutăm, pentru că s-ar vedea că dezincriminarea este făcută cu dedicaţie. Punct. (…) Lucrurile sunt foarte clare şi nu aş fori să le analizez mai profund, pentru că ele sunt clare la nivelul inteligenţei publice medii, nu ar trebui ca un magistrat al Ministerului Public să stăruie”.

- Advertisement -

Despre punerea în acord a unor prevederi din Codului penal şi din Codul de procedură penală cu deciziile Curţii Constituţionale, procurorul general al României a spus că Ministerul Public a făcut precizările necesare pentru fiecare dintre textele care au fost declarate neconstituţionale, respectiv pentru anumite pasaje, anumite expresii sau, de exemplu, pentru conflictul de interese.

„Pentru acestea, textul este în regulă. Nu avem motive să facem o inginerie juridică pentru a dezincrimina anumite categorii de acte antisociale. Lucrurile sunt clare pentru cine citeşte textul. Şi la fel şi cu alte fapte”, a precizat Lazăr.

- Advertisement -

În legătură cu dezincriminarea abuzului în serviciu, Lazăr a spus: „Ar fi total exagerat să se facă o incriminare astfel încât să se ajung ca o bună parte din cauzele DNA să rămână în aer. Ar însemna că noi nu ştim ce vrem, că voinţa statului român mai întâi de a incrimina şi de a efectua anumite procese, timp îndelungat, de a instrumenta anumite cauze, nu este foarte clară”.

Procurorul general al României a precizat că, în opinia sa, voinţa legiuitorului a fost foarte clară atunci când a incriminat acele fapte.

„Dacă s-au început nişte cauze, ele trebuie să meargă la instanţă sau dacă sunt pe rolul instnaţei, să avem încredere în judecătorii care le vor judeca”, a mai spus Lazăr.

Şeful Ministerului Public a mai spus că vrea să facă un apel la încredere în justiţie, în condiţiile în care, din păcate, se dramatizează pe multe posturi de televiziune.

„Justiţia este ceva foarte serios şi nimeni nu se gânderşte să facă altceva decât să îşi îndeplinească în mod corect atribuţiile de serviciu. Iar judecătorii şi procurorii se gândesc că, la fel cum cei care au încălcat legea, şi ei pot să răspundă, au sentimentul responsabilităţii când fac un dosar. Dar acest lucru nu prea l-am auzit în discuţiile care se poartă la posturile de televiziune”, a mai spus Lazăr.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img