Procurorii generali din West Virginia și Ohio vor să acționeze în Justiție în scandalul confiscării de către un site a 8 milioane de dolari americani pentru camionagii protestarii din Canada. Reacția lui Elon Musk: „Hoți profesioniști”

Procurorii generali din West Virginia Patrick Morrisey și Ohio Dave Yost i-au îndemnat pe cetățenii care au donat marșului anti-vaccin „Freedom Convoy” în Canada să ia atitudine, după ce site-ul de crowdfunding GoFundMe a confiscat donații de aproape 8 milioane de dolari americani. Morrisey spune că platforma s-a angajat în practici „înșelătoare”.

CITIȚI ȘI: Freedom Convoy 2022/ Autoritățile canadiene au blocat peste 9 milioane de dolari donați camionagiilor. Un alt site de donații a strâns câteva sute de mii…

„În [West Virginia], organizațiile nu trebuie să înșele donatorii și să se angajeze în practici de publicitate înșelătoare”, a scris Morrisey, un republican, pe Twitter vineri seară. „Dacă ați fost victime ale înșelătoriei, anunțați-ne!”.

Dave Yost din Ohio, de asemenea, republican, a emis o declarație similară sâmbătă dimineață, cerându-le donatorilor înșelați să depună o plângere pe site-ul său.

Încă nu este clar ce fel de acțiune legală poate fi făcută.

„Freedom Convoy”, un grup de camionagii care a blocat drumurile din capitala canadiană, Ottawa, de o săptămână, a strâns 7.964.141 de dolari, înainte ca GoFundMe să-și închidă strângerea de fonduri vineri. Decizia a fost luată aparent la ordinul departamentului de poliție din Ottawa, care a mulțumit companiei pentru „că a ascultat preocupările noastre ca oraș și serviciu de poliție”.

GoFundMe a anunțat că, dacă donatorii nu solicită rambursări, site-ul va distribui suma de șapte cifre către „organizații caritabile credibile și consacrate”. Chiar dacă camionagii au confirmat că „fondurile vor fi folosite doar pentru participanții care au călătorit la Ottawa pentru a participa la un protest pașnic”, platforma de crowdfunding și-a justificat decizia spunând că protestul a devenit o „ocupație” a capitalei canadiane.

Conservatorii de ambele părți ale graniței SUA/Canada au fost revoltați. La scurt timp după tweet-ul lui Morrisey, Donald Trump Jr. le-a cerut procurorilor generali republicani din SUA să „readucă oamenilor dolarii, astfel încât să poată fi redirecționați către camionagi”.

CEO-ul Tesla și SpaceX, Elon Musk, un susținător vocal al camionagiilor, a numit GoFundMe „hoți profesioniști” și a criticat platforma pentru că le-a permis protestatarilor „Black Lives Matter”, inclusiv organizatorilor unui squat anarhist din Seattle, unde au fost uciși mai multe persoane, să utilizeze platforma.

La câteva ore de la decizia GoFundMe, o altă campanie de strângere de fonduri pentru camionagi a fost deschisă pe platforma creștină de crowdfunding GiveSendGo. Pe fondul traficului intens pe internet care a blocat site-ul de mai multe ori vineri seara, campania a strâns peste 800.000 USD până la data publicării acestui articol.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare