În multe mari aglomerări urbane europene, lipsa locuințelor accesibile a devenit o adevărată bombă socială. Orașele Europei au dezvoltat soluții foarte diferite pentru această problemă, transmite Deutsche Welle.
La Berlin, cel mai mare oraș al Uniunii Europene, presiunea de pe piața locuințelor este atât de mare încât locuitorii săi sunt gata să încerce un experiment istoric. În urmă cu cinci ani, berlinezii au însărcinat, prin referendum, Senatul capitalei germane să elaboreze o lege care să limiteze puterea marilor companii imobiliare. Companiile orientate spre profit care dețin peste 3000 de locuințe ar urma să fie obligate să le vândă landului Berlin. Însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar între timp chiriile pentru noile contracte au crescut, în medie, cu aproximativ 50%.
La alegerile pentru Camera Deputaților din Berlin din 20 septembrie, partidul Die Linke (Stânga) a obținut cele mai multe voturi, promițând în campanie că va pune în aplicare referendumul și va socializa locuințele marilor grupuri imobiliare. În campanie s-a vorbit adesea despre „exproprierea” acestora. Dacă Berlinul va intra pe acest teritoriu juridic necunoscut depinde acum de negocierile pentru formarea coaliției de guvernare. Rezultatul alegerilor a readus însă în atenția întregii Europe gravitatea crizei locuințelor din marile orașe. Iată câteva concepte aplicate deja în alte metropole europene.
Viena: orașul ca proprietar și locator
Modelul vienez este considerat una dintre cele mai reușite soluții europene împotriva exploziei chiriilor. Capitala Austriei s-a confruntat deja după Primul Război Mondial cu o criză extremă a locuințelor. Paturile erau atât de puține încât muncitorii dormeau în ele în schimburi, iar aglomeraţia şi precarele condiții de igienă favorizau răspândirea unor boli precum tuberculoza.
Soluția adoptată atunci stabilizează piața și astăzi. Potrivit autorităților, orașul Viena administrează direct aproximativ 220.000 de locuințe și susține alte 200.000 de locuințe sociale, astfel încât circa 60% dintre locuitorii orașului beneficiază de acestea. Acest lucru contribuie și la menținerea unor niveluri mai moderate ale chiriilor pe piața liberă.
Basel: teren public, clădiri private
Faptul că locuințele devin tot mai scumpe este legat și de creșterea valorii terenurilor, pe măsură ce un oraș devine mai atractiv. De aceea, multe administrații caută modalități de a separa costul locuirii de prețul terenului.
O soluție este ca terenurile municipale să nu fie vândute, ci concesionate cooperativelor sau investitorilor orientați spre interesul public. Municipalitatea nu trebuie să suporte costurile construcției, iar dezvoltatorii nu mai sunt nevoiți să includă în chirii prețuri exorbitante ale terenurilor.
Un pionier al acestui model este orașul elvețian Basel, unde aproximativ 40% dintre locuințele cooperatiste sunt construite pe teren public. Și orașe precum Barcelona sau Lisabona încearcă de ani de zile să extindă acest model.
Paris: răscumpărarea și transformarea clădirilor
Situația este mai complicată atunci când atât terenul, cât și clădirile sunt deja în proprietate privată. Din acest motiv, administrația orașului Paris dispune din 2014 de un drept de preempțiune, pe care îl folosește în special în cartierele afectate de creșterea puternică a chiriilor și de evacuarea locuitorilor cu venituri mai mici.
Praga: locuințe pentru profesiile esențiale
Capitala Cehiei a găsit o altă metodă pentru a păstra în oraș persoanele fără de care serviciile publice nu ar funcționa: asistenți medicali, polițiști, profesori sau lucrători din salubritate, care de regulă au venituri mai mici decât bancherii sau avocații.
La Praga au fost construite recent aproximativ 660 de locuințe rezervate angajaților din sectorul public. Societatea care administrează proiectul este o filială a unei bănci cehe, care, beneficiind de finanțări europene și de un plan de amortizare pe 40 de ani, poate menține chiriile cu aproximativ 20% sub nivelul pieței.
Nu banca decide cine primește o locuință, ci instituțiile publice, precum spitalele sau administrațiile locale, care încheie acorduri-cadru și pot astfel atrage noi angajați oferindu-le opțiuni de locuire mai avantajoase. Alte proiecte similare sunt deja în pregătire.
Dublin: rentabil, dar fără profit
Și capitala Irlandei întâmpină dificultăți în păstrarea persoanelor cu venituri mici și medii. După criza financiară de la sfârșitul anilor 2000, mulți investitori străini au cumpărat proprietăți în Dublin. În paralel, marile companii tehnologice, atrase de fiscalitatea favorabilă, și-au stabilit sediile europene aici, ceea ce a dus la o creștere explozivă a cererii și, implicit, a chiriilor.
Există liste lungi de așteptare pentru locuințele sociale, deoarece oferta este insuficientă.
Obiectivul este ca până în 2035 locuințele sociale să reprezinte 30% din fondul locativ. Totuși, creșterile obținute până acum se datorează în principal proiectelor noi dezvoltate de municipalitate.
În ultimii ani, capitala Franței și localitățile din jur cumpără tot mai multe clădiri de birouri pentru a le transforma în locuințe. În regiunea Île-de-France au fost identificate 61 de proiecte ca
Programul „Cost Rental Housing”, lansat în 2021, se adresează unei categorii adesea ignorate: persoanelor cu venituri sub 66.000 de euro pe an, care câștigă prea mult pentru a beneficia de locuințe sociale, dar prea puțin pentru a-și permite piața liberă.
În cadrul programului, organizații publice și non-profit oferă locuințe fără a urmări obținerea de câștiguri. Potrivit unui studiu recent al institutului de cercetare socială ESRI, chiriile sunt în medie cu aproape 30% mai mici decât cele practicate pe piață.
Guvernul irlandez speră să pună la dispoziție 18.000 de astfel de locuințe până la sfârșitul deceniului. Cât de mare este însă cererea s-a văzut anul trecut în Coolevally, în sud-estul Dublinului: pentru 104 apartamente s-au înscris peste 4200 de solicitanți.
Europa are nevoie, așadar, de multe locuințe noi până când cererea și oferta vor ajunge din nou într-un echilibru în cele mai căutate orașe ale continentului.
