Prinţul Nicolae n-a fost acceptat nici la Parastasul Regelui

În seara de 16 decembrie, orele 19,15, familia regală a invitat oaspeţii străini şi personalul administrativ la parastas, într-una din clădirile Episcopiei Argeşului şi Muscelului, situat în apropierea Catedralei din Curtea de Argeş. Prinţul Nicolae ţinea de un braţ pe Alina şi de celălalt pe Karina, sora sa.

La un moment dat, conform relatărilor surselor din Episcopie, i-a tăiat calea prinţului o doamnă (conform descrierilor pare a fi Cristina Pari n.r) şi i-a spus că nu poate intra.

La insistenţele nepotului Regelui, aceasta a format un număr de telefon. I s-a comunicat de la celălalt capăt al firului telefonic că nu are acces. Colonelul, prezent la toate manifestările funerare, s-a interpus şi a spus apăsat că nu e bine primit. La auzul vorbelor sentenţioase, unul dintre preoţi a replicat: “E casa mea, invit pe cine vreau eu.” Se lăsase frigul. L-a luat pe Prinţ şi l-a dus într-o încăpere separată, unde l-a servit cu un ceai, nevrând să mănânce nimic. Voia doar să se încălzească. La scurt timp au apărut mai mulţi preoţi care s-au întreţinut cu cuplul nedorit de Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta. Karina, cea care a declarat deseori că nu are nicio pretenţie dinastică, a putut participa la parastas.

După o oră, Prinţul a plecat plângând cu un pahar de colivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare