spot_img
6.8 C
București
miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăAnalizePrințul Andrew, fiul reginei Elisabeta a II-a, în scandalul sexual Epstein: Un...

Prințul Andrew, fiul reginei Elisabeta a II-a, în scandalul sexual Epstein: Un miliardar a abuzat sute de fete

-

Ghislaine Maxwell ar fi câștigat încrederea unor fete tinere, pentru a le obliga apoi să întrețină relații sexuale cu miliardarul Jeffrey Epstein. Una dintre victime: ”Este incredibil că o femeie a putut face așa ceva.”, transmite Deutsche Welle.

- Reclama -

Cazul Jeffrey Epstein a cutremurat opinia publică: un miliardar, care se presupune că a abuzat sexual sute de fete, scăpând aproape nepedepsit. Iar cu cât ies mai multe detalii la lumină, cu atât devine mai clar: și alte personalități ar putea fi implicate în rețeaua de trafic de persoane în scopuri sexuale.

- Advertisement -

Prințul Andrew, fiul reginei Elisabeta a II-a, ar fi forțat și el fete mijlocite de Epstein, să întrețină cu el relații sexuale. Fostul ministru american al Muncii, Alexander Acosta, a fost nevoit să-și dea demisia, fiind parțial responsabil pentru că Epstein a scăpat de pedeapsa de închisoare cu viața în anii 2000. Iar despre Bill Clinton și Donald Trump se știe că erau prieteni cu Epstein.

Un rol de cu totul altă dimensiune în scandalul Epstein îl are o femeie, al cărei nume este mai puțin cunoscut: Ghislaine Maxwell. Britanica, în vârstă de 57 de ani, care se prezintă drept ”socialite” (personalitate mondenă), a rămas prietenă cu Epstein, după ce fusese iubita acestuia pe o perioadă scurtă în 1992. Se pare că Maxwell i-a furnizat miliardarului tinere ani de zile, pregătindu-le chiar pentru escapadele sexuale cu acesta.

- Advertisement -
Ghislaine Maxwell (Getty Images/L. Cavanaugh)

Ghislaine Maxwell la un simpozion pe tema „Femei, inovații și antreprenori”

Un exemplu este Virginia Roberts. În 1998 avea 15 ani și lucra la centrul Spa al clubului lui Donald Trump, Mar-a-lago, din Palm Beach, Florida. Acolo a cunoscut-o pe Maxwell, care i-a făcut cunoștință cu Jeffrey Epstein. Propunerea inițială a fost ca eleva să lucreze ca maseuză pentru bărbatul care era de trei ori mai în vârstă decât ea. S-a dovedit rapid că totul era de fapt o minciună. Într-un video, publicat de Miami Herald și realizat de jurnalista Julie K. Brown, cea care a dezvăluit scandalul, Roberts povestește cum, după ce a acceptat oferta, a început un edevărat training, la care învăța, printre altele, cum să facă sex oral. Și cum să se comporte calm și submisiv. Și cum Jeffrey ”dă ce vrea”, povestește Roberts. ”O mare parte din acest training a fost oferit de Ghislaine în persoană. Este incredibil că o femeie poate accepta așa ceva. Și nu numai că a acceptat, dar m-a determinat să fac asta.”

„Îmi era teamă, iar oamenii aceia aveau multă putere”

Virginia Roberts a mai povestit cum făcea parte din anturajul lui Epstein și cum era forțată mereu să întrețină relații sexuale, până la vârsta de 19 ani, cu el și cu prietenii sau partenerii săi de afaceri, oameni renumiți. Susține că ar fi fost abuzată de prințul Andrew de trei ori. Există și o poză în care fata, la vârsta de 17 ani, apare cu prințul; cel din urmă o ținea de talie în fotografie. Poza a fost făcută în casa lui Ghislaine Maxwell, care zâmbea în fundal. Britanica neagă toate acuzațiile, vorbind despre ”minciuni și acuze defăimătoare”.

Roberts a mai povestit că în 2007, la cinci ani după ce a reușit să scape de mafia traficanților sexuali, a fost sunată de Maxwell, aceasta avertizând-o să nu povestească niciodată despre cele întâmplate. Roberts a și ținut secret toată povestea o perioadă bună de timp. ”Eram tânără, îmi era teamă și oamenii aceia aveau multă putere”, spune femeia. Cu ani mai târziu, a intentat proces împotriva lui Maxwell, dar în 2017, în urma unei înțelegeri, în care Roberts a primit din partea lui Maxwell o anumită sumă de bani, procesul a fost oprit.

Jeffrey Epstein (Imago Images/ZumaPress/U. Sanghvi)

Jeffrey Epstein (în centrul imaginii)

”Pește” și salvatoare de oceane

Nu se cunosc multe despre viața privată a lui Ghislaine Maxwell. Este fiica mogulului media britanic Robert Maxwell, care a murit pe iahtul său în condiții misterioase, în 1991. La momentul respectiv avea datorii exorbitante și se servea fără jenă din fondul de pensii al angajaților săi. Ghislaine Maxwell a emigrat în SUA, tocmai pentru a scăpa de ochii presei britanice de bulevard. În 2012 a pus bazele unei organizații caritabile de salvare a oceanelor, numită TerraMar.

Epstein a declarat la un moment dat că Maxwell este ”cea mai bună prietenă” a sa. Revista Vanity Fair scria că Maxwell îi organiza lui Epstein ”o mare parte din viață”. Tot din această organizare de viață se pare că făceau parte și fetele, pe care i le găsea Maxwell, după cum povestesc Virginia Roberts și alte femei.

În aprilie 2018, Maria Farmer, o fostă angajată a lui Epstein, a ieșit și ea în fața presei. Ea și sora ei, care avea atunci 15 ani, ar fi fost abuzate sexual de două ori în anii 1990 de Epstein și de Maxwell. Farmer a mai povestit că vedea des cum fete tinere intrau în locuința lui Epstein din New York. ”Când am întrebat-o pe Maxwell ce fac aceste fete atât de des acolo, mi-a răspuns că veneau pentru a se prezenta ca fotomodele.”

Mai mulți observatori cred că următorul proces împotriva lui Epstein ar putea genera și alte procese împotriva apropiaților săi. Și probabil că atunci va fi vizată și Ghislaine Maxwell.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img