Principele Nicolae anunță LOVITURA de palat: Eu, Nicolae, îmi asum

Joi, 13 iulie, în elegantele Saloane ale Jockey Clubului, Mişcarea pentru Regat şi Coroană a organizat un eveniment cu prilejul comemorării a 90 de ani de la urcarea Regelui Ferdinand la Cer și a aniversării a 90 de ani de la urcarea Regelui Mihai pe tronul României, scrie siteul Monarhia Salvează România

Evenimentul a început cu intonarea Imnului Regal şi citirea unui mesaj transmis evenimentului de Nicolae al României.

În mesaj, Nicolae anunță că preia de la înaintașii săi datoria să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric.

Declarația poate fi citită ca asumarea de către Nicolae a succesiunii Regelui Mihai în detrimentul mătușii sale, Margareta.

Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a fost exclus din Familia Regală după ce a intrat în conflict cu Principesa Margareta și Radu Duda.

Până acum, Nicolae a evitat o poziție tranșantă împotriva cuplului Margareta-Radu Duda.

Mesajul lui Nicolae al României la evenimentul Mișcării pentru Regat și Coroană:

Rememorez alături de voi două evenimente cu mare semnificaţie în inimile românilor: 90 de ani de la moartea Regelui Ferdinand şi prima urcare pe tronul României a Regelui Mihai, bunicul meu. In ziua când a închis ochii, 20 iulie a anului 1927, Regele Ferdinand lăsa în urma lui o ţară întregită, cu identitate consistentă, şi o dinastie întemeiată pe valorile morale ale Regelui Carol I. Atunci când urcă pe tronul României, în ziua de 20 iulie a anului 1927, Regele Mihai este înscăunat conducător al unei ţări cu anvergură europeană, performantă cultural, economic şi industrial. Deşi la o vârsă fragedă, înţelege şi îţi asumă dificila misiune de continuator al Dinastiei şi conducător al poporului său printr-o istorie ce avea să se dovedească, nu de puţine ori, crudă şi neiertătoare.

Regele a reprezentat o lumină călăuzitoare în anii celui de-al doilea Război Mondial dar şi în deceniile întunecate ale comunismului românesc. Astfel, Regele Mihai, bunicul meu, a devenit un reper de identitate şi de moralitate pentru poporul său, până în prezent. Chiar dacă trăia în exil, Regele a rămas un model pentru poporul lui și a căutat neîncetat modalități de a-și ajuta tara lăsată în urmă.

Regele Mihai, de la a cărui primă urcare pe tron sărbătorim astăzi 90 de ani, a dus mai departe pilda înaintaşilor, devenind un adevărat simbol al datoriei şi devotamentului faţă de ţară.

Rememorăm împreună acele momente de istorie de acum 90 de ani şi sunt convins că putem fi mândri de înaintaşii noştri, care au dovedit că devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei împlinite, demnitatea, curajul, cinstea, reprezintă adevăratele valori pe care se construieşte destinul unui popor.

Putem fi mândri de înaintaşii noştri dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că avem şi o datorie de îndeplinit: să ducem mai departe şi să consolidăm valorile şi principiile lăsate de aceştia.

Eu, Nicolae, îmi asum această datorie pe care înţeleg să o preiau de la înaintaşii mei, făuritori ai României moderne, şi să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric.

Nicolae al României

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare