Principalele declarații ale consilierului lui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, despre întâlnirea cu Donald Trump din Alaska: Urmează întâlnirea de la Moscova. Rușii și americanii își împart Artica

Principalele declarații ale consilierului lui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, despre întâlnirea cu Donald Trump din Alaska.

▪️Rusia și SUA sunt vecini apropiați, așa că e normal ca întâlnirea dintre Putin și Trump să aibă loc în Alaska.

▪️La summitul din Alaska, Putin și Trump se vor concentra pe discutarea opțiunilor pentru atingerea unei soluții pașnice pe termen lung a crizei ucrainene.

▪️În Alaska și în Arctica se intersectează interesele economice ale Rusiei și ale SUA, existând perspective pentru realizarea unor proiecte de anvergură.

▪️Moscova se așteaptă ca următoarea întâlnire dintre Putin și Trump după cea din Alaska să aibă loc în Rusia, iar președintelui SUA i-a fost transmisă invitația.

▪️Moscova și Washingtonul vor dedica zilele următoare elaborării active și intense a parametrilor întâlnirii din Alaska, ceea ce va fi un proces laborios.

Se remarcă faptul că acordul privind întâlnirea din Alaska a fost încheiat după trei ore de negocieri între Vladimir Putin și reprezentantul special al SUA, Stephen Whitcoff, pe 6 august.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Articole relationate

    Categorii populare