Primul lider străin cu care Donald Trump va avea o întrevedere

Shinzo Abe, premierul Japonei, va fi primul oficial străin care va avea o întrevedere joi cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, acesta va încerca pe parcursul întâlnirii să reasigure acordul privind securitatea statului japonez, informează site-ul ziarului The Guardian.

În timpul campaniei republicanului Donald Trump, Japonia şi Coreea de Sud au fost vizate de comentarii care susţineau retragerea trupelor militare americane din regiunea Asia-Pacific, în cazul în care cei doi aliaţi NATO nu vor suplimenta costurile protecţiei lor.

Oficiali din Tokyo şi Seul au fost deranjaţi de sugestiile făcute de Donald Trump, pe care acestea le-ar fi negat apoi, cum că cele două state ar putea încheia acordul de securitate cu Statele Unite şi ar putea fi nevoie astfel să dezvolte propriile arsenale nucleare. O asemenea acţiune ar crea ”o destabilizare masivă în cadrul păcii regionale”.

Reducerea angajamentului SUA în Asia ar dăuna intereselor majorităţii statelor asiatice, precum şi statului american.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Articole relationate

    Categorii populare