Primarul Severinului in stradă cu cetățenii. Ce probleme aveți?

Locuitorii din cartierul CET Nord au discutat direct cu primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, în cadrul unei noi întâlniri organizate în mijlocul comunității.

Oamenii au adus în atenție problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi, de la lipsa locurilor de parcare și întreținerea spațiilor verzi, până la aspecte legate de curățenie și alte situații punctuale din cartier.

Primarul a subliniat că astfel de întâlniri sunt importante deoarece oferă administrației posibilitatea de a afla direct care sunt nevoile locuitorilor și ce soluții așteaptă aceștia.

„Cred că o administrație bună nu poate funcționa doar din birouri. Este important să fim prezenți în mijlocul comunității, să ascultăm oamenii și să înțelegem direct care sunt nevoile și așteptările lor”, a declarat Marius Screciu.

Severinenii prezenți la întâlnire au apreciat faptul că au avut ocazia să își exprime punctele de vedere și să discute direct despre problemele cartierului.

„E bine că vine printre noi și ne ascultă. Sunt lucruri care poate nu se văd din primărie, iar aici le putem spune direct”, a spus unul dintre locuitorii prezenți.

O altă severineancă a atras atenția asupra necesității amenajării unor noi locuri de parcare în zonă.

„S-au făcut multe lucruri în ultimii ani, dar mai sunt și probleme care trebuie rezolvate. Important este că există dialog și că putem spune ce ne dorim pentru cartierul nostru”, a declarat aceasta.

La finalul întâlnirii, primarul Marius Screciu a transmis că toate observațiile și propunerile venite din partea cetățenilor vor fi analizate, iar acolo unde este posibil vor fi identificate soluții pentru rezolvarea problemelor semnalate.

„Fiecare observație și fiecare idee ne ajută să luăm decizii mai bune pentru oraș. Severinul se construiește împreună cu oamenii săi”, a concluzionat edilul

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare