spot_img
2.4 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăALEGERI 2020Primarul Focșaniului îi reclamă lui Cîțu pe prefect și pe cei din...

Primarul Focșaniului îi reclamă lui Cîțu pe prefect și pe cei din PNL-USR PLUS că au blocat financiar municipiul

-

Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, i-a transmis o scrisoare deschisă Prim-ministrului Florin Cîțu în care a reclamat blocajul financiar în care se află Primăria, ca urmare a aprobării bugetului local, în data de 10 mai 2021, transmite Monitorul de Vrancea. Blocajul de la Primăria Municipiului Focșani înseamnă, la acest moment, imposibilitatea de a face plăți ca urmare a invalidării bugetului de către programul informatic al Ministerului de Finanțe și are ca și consecințe următoarele:

- Reclama -
  • imposibilitatea de a asigura servicii de salubritate publică precum: curățenie stradală, dezinsecție și deratizare, îngrijire spații verzi etc.
  • imposibilitatea de a continua lucrările de investiții care se derulează pe raza municipiului Focșani, inclusiv cele din fonduri europene;
  • imposibilitatea de a asigura servicii de pază și de curățenie, implicit de a asigura normele legale de funcționare;
  • imposibilitatea plății salariilor către angajați, în anul de grație 2021.

Primarul Cristi Valentin Misăilă i-a scris prim-ministrului pentru a-i semnala faptul că Municipiul Focșani se confruntă de luni întregi ”cu divergențe aparent ireconciliabile care fac imposibil de îndeplinit, atât obligațiile stabilite prin lege, cât și programele investiționale, fapt care afectează viața cotidiană” a focșănenilor. ”Din data de 10 mai Municipiul Focșani se află în imposibilitatea reală de a finanța serviciile publice și instituțiile din subordine, motivat de faptul că proiectul de buget fundamentat de primar în calitate de ordonator de credite potrivit metodologiei de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2021, a estimărilor pe anii 2022-2024, a Legii nr. 15/2021 a bugetului de stat, a Legii 273/2006, prin raportare la angajamentele și strategiile locale legale și propus potrivit art. 155 alin.(4) lit. a ) din Codul Administrativ a fost modificat în mod substanțial și nelegal de către majoritatea din Consiliul Local”, arată Primarul Misăilă în scrisoarea sa.

- Advertisement -

În documentul la care facem referire, Primarul arată că prin aprobarea unor amendamente s-a ajuns la un buget în care alocarea anuală pe unele linii bugetare din secțiunea de funcționare să fie 0 (zero) sau sub valoarea deja angajată și cheltuită în limita a 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cheltuieli realizate conform art. 40 din Legea nr. 273/2006. ”O situație deosebită se înregistrează în ceea ce privește cheltuielile de personal care au fost diminuate în mod nejustificat și nelegal cu procente între 60% și 80%”, atrage atenția Primarul Cristi Valentin Misăilă.

În scrisoarea adresată Prim-ministrului, edilul a subliniat faptul că pentru acoperirea acestei situații nelegale generată de majoritatea din Consiliul Local Focșani, ministrul finanțelor a răspuns unei comenzi politice și a manipulat opinia publică, în speranța că va acoperi un demers al colegilor de partid.

- Advertisement -

Primarul a mai arătat că la acest efort de ”spălare” a imaginii coaliției PNL-USR PLUS din Consiliul Local Focșani s-a raliat și Prefectul PNL al Județului Vrancea, Gheorghiță Berbece! ”Dată fiind încălcarea flagrantă a legii prin neasigurarea cheltuielilor de funcționare, hotărârea prin care a fost aprobat bugetul Municipiului Focșani a primit raport de nelegalitate din partea Secretarului General al Municipiului Focșani, raport confirmat de juriștii din Prefectura Vrancea, dar infirmat de Prefectul Județului Vrancea care nu numai că nu răspunde exigențelor unui document emis ca urmare a controlului de legalitate, dar încalcă orice normă deontologică”, subliniază Primarul Cristi Valentin Misăilă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img