spot_img
duminică, 25 ianuarie, 2026
0.3 C
București

Primarul din Târgu Mures, urmărit penal de DNA

Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a declarat joi, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a fost chemat pentru a face clarificări, în calitate de suspect, în dosarul finanțării cluburilor sportive, transmite Agerpres.

„Am fost chemat la DNA pentru o clarificare în calitate de suspect, am înțeles, față de o hotărâre de consiliu local în ceea ce înseamnă sprijinirea sportului și, în mod particular, relația pe care o are Primăria cu clubul de fotbal (ASA Târgu Mureș — n.r.). Nu am ce să vă declar decât să cred că într-adevăr sunt mult mai în cunoștință de cauză acum și bineînțeles când vor fi audiați și consilierii locali, în totalitate, cât și tot aparatul tehnic și juridic al Primăriei. Sper ca lucrurile să se rezolve”, a spus primarul.

Florea a precizat că dosarul are la bază o reclamație făcută de fostul viceprimar, Ionela Ciotlăuș, și a ținut să transmită locuitorilor orașului că trebuie să aibă încredere în administrația publică locală.

„Viceprimărița cu asta s-a ocupat, a ridicat această problemă. Faptul că o ridică nu-i nicio problemă, calitatea omului care o ridică asta înseamnă altceva. Eu vreau un singur lucru să transmit târgumureșenilor, să aibă încredere în tot ce a făcut și va face Primăria în Târgu Mureș, pentru că mai presus de orice a fost respectul față de ei și de banul public. La noi nu cred că se întâmplă lucruri pe care le vedeți prin alte locuri prin țară”, a afirmat edilul.

Florea a precizat că DNA a vrut să clarifice cum s-a făcut asocierea în cazul echipei ASA Târgu Mureș și cum s-au alocat anumite sume din bugetul local.

„Toate sunt în regulă. Doar că modul în care s-a prezentat a stârnit acest interes și atunci este normal să fie clarificat. Regret că s-a ajuns aici. Asta e. O să știe lumea de fapt cine sunt cei care au reclamat. Nu știu exact la ce sume se referă, nu-i treaba mea. E vorba de un contract care e în vigoare, care este cât se poate de corect, votat în totalitate în CL și bineînțeles că cineva — din moment ce s-a spus că am băgat banii cu sacoșele în portbagajul președintelui (fostul președinte Traian Băsescu — n.r.) — sunt și din ăștia prin Târgu Mureș, care declară multe. Asta e. Nu am ce să fac. Ești chemat, te duci”, a susținut primarul.

El a precizat că tot ce s-a făcut în Consiliul Local este „cât se poate de corect, transparent și legal”.

Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a fost audiat joi la DNA în dosarul finanțării cluburilor sportive.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii pregătesc o alternativă la Turkish Stream

    Guvernul Federației Bosniei și Herțegovinei a acceptat oficial o...

    Polonia nu vrea euro: Avem performanţe clar mai bune decât majoritatea ţărilor care au adoptat euro

    Ministrul Finanţelor, Andrzej Domanski, a declarat că Polonia nu...

    Arde Minnesota: Cât îl va afecta pe Trump

    Împușcarea mortală a unui cetățean american în vârstă de...

    Unde s-a ascuns Ayatollahul

    Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, s-a refugiat într-un...

    Kremlin: Metodele folosite de Trump sunt incompatibile cu angajamentul Rusiei de a crea o lume multipolară

    Metodele folosite în politică de către președintele american Donald...

    Înlocuirea echipamentului și personalului militar american din Europa va costa aproximativ 1 trilion de dolari

    Înlocuirea echipamentului și personalului militar american din Europa va...

    SURSE AMERICANE: Întâlnire Putin-Zelenski in curând

    Portalul american Axios a anunțat că președintele rus Vladimir...

    Articole relationate

    Categorii populare