Primarul din Sânnicolau Mare vrea să închidă orașul: Am constatat în ultima săptămână că sunt foarte mulţi cetăţeni prin oraş care nu sunt din Sânnicolau

Sânnicolau Mare nu are deocamdată niciun locuitor infectat cu coronavirus, dar primarul din localitate vrea să închidă oraşul, ca măsură preventivă. Decizia va fi luată însă la nivel central de către Ministerul Afacerilor Interne şi e greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, având în vedere că nu a fost aprobată încă nici propunerea de intrare în carantină a comunei Sacoşu Turcesc, unde au fost confirmaţi şapte bolnavi, iar un om a murit, scrie Express de Banat

Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, a decis să facă un sondaj pe Facebook, să consulte populaţia referitor la inițiativa lui de a închide oraşul timp de două săptămâni ca măsură preventivă în lupta împotriva coronavirusului. Edilul spune că foarte mulţi oameni din alte localităţi vin la cumpărături la Sânnicolau Mare şi că locuitorii oraşului pe care îl administrează ar putea contacta uşor virusul.

„Am făcut consultare pe Facebook pentru a vedea punctul de vedere al populaţiei. Dar în mod categoric, în afară de măsurile de protecţie  pe care le-am luat până acum, ne gândim şi la altele mai drastice. Am constatat în ultima săptămână că sunt foarte mulţi cetăţeni prin oraş care nu sunt din Sânnicolau, în special cei care vin la cumpărături. Luni-dimineaţa vom avea un Comitet al Situaţiilor de Urgenţă şi vom lua decizii în acest sens, să vedem cum putem înăspri măsurile sau cum putem identifica mai multe măsuri de protecţie a cetăţenilor. Printre aceste măsuri ar putea fi şi închiderea oraşului. Vom discuta în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi o să vedem ce se întâmplă. Am înţeles că este destul de dificil, pentru că au fost făcute mai multe solicitări la nivel naţional de închidere a unor localităţi”, a declarat Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Articole relationate

    Categorii populare