Primarii catalani susțin în cea mai mare parte referendumul pentru autodeterminare

Peste 700 dintre cei 948 de primari catalani şi-au exprimat sâmbătă la Barcelona – unde au strigat ”Noi vom vota!” şi ”Independenţă!” – hotărârea de a organiza un referendum pe tema autodeterminării regiunii lor, în pofida faptului că riscă să fie puşi sub urmărire penală, relatează AFP.

Peste 700 de primari din Catalonia s-au adunat sâmbătă la Barcelona pentru a-și exprima sprijinul față de organizarea referendumului de autodeterminate, declarat ilegal de autoritățile de la Madrid, relatează Reuters și AFP.

Guvernul catalan intenționează să organizeze la 1 octombrie un referendum de autodeterminare în această regiune a Spaniei, în pofida opoziției ferme a executivului de la Madrid care a contestat votul la Curtea Constituțională. Miercuri, procurorii spanioli au citat la audieri peste 700 de primari care au anunțat că vor pune la dispoziția guvernului catalan spații publice pentru organizarea consultării populare.

Strânși în centrul Barcelonei în fața a sute protestatari pro-independență care strigau „vom vota” și „independență”, primarii catalani au ținut discursuri în care au promis că vor acorda în continuare sprijin pentru organizarea referendumului.

Ada Colau, primarul de stânga al Barcelonei, oraș cu 1,6 milioane de locuitori în care separatiștii sunt minoritari, și-a exprimat sâmbătă „solidaritatea” cu primarii pro-referendum. Ea a criticat răspunsul Madridului la această criză într-un scurt discurs la primărie.

„Este o rușine că avem un guvern incapabil de dialog și, în schimb, se dedică urmării și intimidării primarilor și mass-media”, a spus Colau.

Separatiștii sunt majoritari în parlamentul catalan din 2015, însă societatea catalană este profund divizată, conform ultimelor sondaje. În timpul alegerilor regionale din 2015, tabăra separatistă a obținut 47,6% din voturi. Tabăra care susține rămânerea regiunii în Spania reprezintă 51,28% din voturi. Cu toate acestea, majoritatea catalanilor doresc să se poată exprima la referendum.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare