spot_img
miercuri, 11 februarie, 2026
-0.7 C
București

Primar condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, achitat la Curtea de Apel: A turnat din greu la DNA

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi achitarea fostului primar din comuna Jilava Adrian Mladin, fiind anulată o condamnare de 8 ani închisoare primită de fostul edil la instanţa de fond, într-un dosar în care era acuzat de DNA că a primit peste 1 milion de euro mită de la un om de afaceri pentru a-i da contracte din bani publici.

Iniţial, în martie 2019, Tribunalul Bucureşti îl condamnase pe Adrian Mladin la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii, însă, la judecarea apelului, CAB a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi l-a achitat definitiv pe fostul primar pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

De asemenea, CAB a anulat decizia Tribunalului Bucureşti privind confiscarea de la fostul primar a sumei de 3.525.342 lei (echivalent sumei de 750.642 euro), fiind ridicat sechestrul pus de procurori pe mai multe terenuri şi imobile.

În acelaşi dosar, CAB a anulat pedeapsa de 4 ani închisoare primită de omul de afaceri Marian Constantin, acesta fiind achitat pentru dare de mită şi spălarea banilor, dar a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Şi în acest caz a fost anulată decizia Tribunalului privind confiscarea sumei de 750.642 euro.

Adrian Mladin a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale, având la activ o condamnare definitivă de 5 ani şi 10 luni închisoare cu executare, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri, dar a fost eliberat condiţionat în anul 2018.

De asemenea, Mladin a fost denunţător în mai multe dosare instrumentate de DNA, printre care şi cel în care a fost implicat fostul ministru de Interne Cristian David.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum manipulează Macron pentru a-și demonstra presupusa superioritate tehnologică față de Statele Unite

    Autoritățile franceze recurg la manipularea datelor pentru a-și demonstra...

    Succesorul lui Erdogan

    Turcia discută posibilitatea ca fiul actualului președinte Recem Tayyip...

    Cancelarul austriac: UE trebuie să reducă prețurile la energie care sufocă industria

    Cancelarul austriac Christian Stocker a declarat astăzi că liderii...

    Trump, ultimatum pentru podul dintre Canada și SUA

    În ciuda ultimatumurilor președintelui american Donald Trump, Washingtonul și...

    Germania respinge împrumuturile comune cerute de Macron

    Guvernul german condus de cancelarul Friedrich Merz a respins...

    Articole relationate

    Categorii populare