spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-2 C
București

Prima Doamnă a separatismului catalan este româncă

Marcela Topor, soţia noului şef al guvernului regional catalan, Carles Puigdemont, este jurnalistă la Catalonia Today, un ziar de limbă engleză înfiinţat chiar de soţul acesteia, scrie Romania Express.

Marcela Topor a devenit prima doamnă a Cataloniei, duminică 10 ianuarie 2015, după ce soţul acesteia, Carles Puigdemont, care până acum era primar al oraşului Girona a fost investit în funcţia de preşedinte al guvernului catalán (Generalitat). Soţul româncei a fost propus în această funcţie de fostul preşedinte de guvern, Artur Mas, după ce partidul acestuia, Convergéncia Democrática de Cataluña a ajuns la un acord cu formaţiunile Junt pel Sí (Împreună pentru Da) şi Candidaturii Unității Populare (CUP) în vederea formării unui guvern regional şi evitarea altor alegeri care le-ar fi putut aduce separatiştilor pierderea majorităţii.Marcela Topor, care a putut fi zărită la tribuna Parlamentului cu prilejul discursului de investitură a soţului său, este gazda programului “Catalan Conections”, difuzat de Catalonia Today, un ziar de limbă engleză înfiinţat de însuşi soţul acesteia. În cadrul acestui program, în fiecare miercuri, românca intervievează într-o engleză perfectă diferiţi străini care trăiesc în Catalonia.

Cei doi s-au căsătorit după ritul ortodox la Iaşi şi au împreună două fetiţe, una de 7 ani şi alta de 9 ani, botezate ortodox în Parohia Ortodoxă Română Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul şi Sf. Ierarh Grigore Palama din Girona.

Marcela Topor împărtăşeşte ideile politice separatiste ale soţului ei. De altfel, la finalul anului trecut, românca a publicat un editorial în care semnala “victoria blocului separatist în Parlamentul catalan ca fiind unul dintre momentele cheie ale lui 2015” şi în care saluta “începerea procesului de creare a statului catalan, în ciuda unui guvern spaniol decis să frustreze ambiţiile catalane”.

Cine este Carles Puigdemont

Carles Puigdemont, cel de-al 130-lea preşedinte al Generalitat, născut în urmă cu 53 de ani în Amer, un sat situat la aproximativ 100 de kilometri vest de oraşul Girona, este un politician cu sentimente catalane profunde care, cel mai probabil, va urma politica dusă de Artur Mas, fiind un adept al separării Catolniei de Spania.

Fiul unui cunoscut cofetar din localitatea sa natală, Puigdemont a ales o cale cu totul diferită de cea a tatălui său, orientându-se spre jurnalism, însă de tânăr a simţit o atracţie specială spre politică. De altfel, încă de tânăr s-a implicat în activităţile Tineretului Naţionalist Catalan.

O perioadă a lucrat la ziarul “El Punt”, unde a fost redactor şef al ediţiei din Girona, studiind în paralel Filologia Catalană. În anul 1999 a înfiinţat Agenţia Catalană de Ştiri (ACN), până în anul 2002 fiind primul director al acestui mediu de presă.

După o perioadă de doi ani în care a ocupat postul de director al Casei de Cultură din Girona, în anul 2004 a înfiinţat “Catalonia Today, un ziar în limba engleză, condus de soţia acestuia, Marcela Topor.

Pasul definitiv spre politică l-a dat în anul 2006, când a ajuns deputat în Parlamentul Cataloniei

Hot this week

Topics

Mai mult

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Neue Zürcher Zeitung: Trump, Putin și o mulțime de pitici

    Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung i-a înfățișat pe președinții Rusiei și...

    Curțile de Apel îi cer lui Nicușor să nu promulge legea privind pensiile magistraților

    Curţile de Apel din România îi solicită preşedintelui Nicuşor...

    Curtea Supremă anulează taxele globale impuse de Trump

    Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii din Washington,...

    Articole relationate

    Categorii populare