Prima aterizare pe heliportul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin

A aterizat pentru prima dată un elicopter pe heliportul construit de Consiliul Județean Mehedinți, în imediata apropiere a Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

Elicopterul SMURD a survolat zona și a efectuat mai multe manevre, astfel încât, într-o intervenție reală, să se poată ateriza în condiții de siguranță, inclusiv pe timp de noapte.

“Mă bucur că am reușit să finalizăm această investiție. Timpul înseamnă viață, iar viața nu are preț! Îmi doresc ca acest heliport să fie șansa la viață pentru fiecare dintre pacienții din Mehedinți care vor fi preluați de aici cu elicopterul și vor fi transferați la alte spitale din țară sau în centre universitare! Sigur, îmi doresc să avem cât mai puține cazuri în care să fie nevoie de intervenția elicopterului, dar, din păcate, există astfel de situații și e bine că acum pacienții pot fi preluați într-un timp mult mai scurt. Prin această investiție și prin toate pe care Consiliul Județean Mehedinți le face în infrastructura de sănătate, vreau să cred că aducem o contribuție importantă la un sistem de sănătate performant de care județul Mehedinți și toți locuitorii județului au nevoie.Heliportul este parte integrantă a proiectului de reabilitare/modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe, implementat de Consiliul Județean Mehedinți, unitate care, de asemenea, va aduce o șansă în plus, pacienților aflați în stare gravă.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare