Prim procurorul de Vrancea, la final de mandat: Au mai fost referate, să-i termini pe unii, să-i termini pe alţii

“Am avut ceva în vedere în cariera mea de manager de parchet: să nu mă amestec niciodată în soluţionarea vreunui dosar al vreunui procuror, să nu interferez niciodată cu soluţia vreunui procuror. În măsura în care m-au întrebat ce părere am, am discutat-o cu procurorul de caz pe practică, pe literatură”(…)“Au fost şi timpuri când se venea în control pe o anumită temă. Eu cred că presa a îndreptat foarte multe lucruri. În viaţă nu trebuie să fii pătimaş, să mai aştepţi câteva ore dacă vrei să te revolţi, să aştepti până mâine, până poimâine.. mie mi-a fost uşor? Au mai fost referate, să-i termini pe unii, să-i termini pe alţii, să se termine ei între ei, nişte lucrători, nişte colegi. Eu le-am ţinut pe astea, le-am rumegat o zi două … Este bine să nu iei hotărâri pripite, eu îi învăţ şi pe ceilalţi pentru că viaţa, libertatea, profesia unui om nu poate fi distrusă dintr-un impuls de moment. Poate fi distrusă, este foarte adevărat, însă nu este omeneşte să procedezi din instinct, trebuie să stai să te gândeşti şi să-ţi asumi acest gen de gândire”, a declarat după 24 ani în care a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, fostul prim procurorul Ion Lefter.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare