spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasămarePrim-adjunctul suspendat al ISU Bucureşti Orlando Şchiopu: Apare la televizor faptul că...

Prim-adjunctul suspendat al ISU Bucureşti Orlando Şchiopu: Apare la televizor faptul că am fost dus la DNA cu mandat, ceea ce nu era adevărat, apare faptul că sunt un mincinos. Nu apare niciunul dintre şefi să-mi ia apărarea, este un sentiment de dezamăgire totală

-

Prim-adjunctul suspendat al ISU Bucureşti Orlando Şchiopu spune, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că a fost responsabil strict de intervenţie în instituţie şi timp de 23 de ani a salvat vieţi, iar acum se simte neapărat de către superiorii săi şi „tras pe dreapta ca o locomotivă stricată”.

- Reclama -

El a precizat că este responsabil de partea operativă în ISU Bucureşti, iar în urma scandalului privind adresa Emagic şi lipsa verificărilor făcute de instituţie el şi colegii săi din conducere s-au pus la dispoziţie, fără să li se ceară de la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pentru că au considerat că „aşa este deontologic şi onorabil pentru nişte ofţeri”.

- Advertisement -

Şchiopu a mai povestit că se afla la Berlin, trimis de Raed Arafat pentru a vedea modul de operare a serviciilor de intervenţie de acolo, miercuri seară, când cei doi colegi suspendaţi au fost citaţi, şi nu aduşi cu mandat, la DNA, astfel că el s-a prezentat a doua zi în faţa procurorilor anticorupţie.

FRAGMENT DIN INTERVIU:

- Advertisement -

Reporter: Aţi fost la Colectiv?
Orlando Şchiopu: Am fost în noaptea aceea la Colectiv.

R: Cum a decurs misiunea din 30 octombrie?
O. Ş: În noaptea de 30 octombrie eram acasă, eram după o zi în care făcusem exerciţii pentru intervenţii la metroul Capitalei. Începând cu ora 01.00, am făcut un exerciţiu complex, de antrenament, la metroul Capitalei şi am petrecut toată noaptea în galeriile metroului Pipera. Am făcut până la 3.00 – 3.30 antrenamente pentru eventuale intervenţii la metroul Capitalei. Seara zilei de 30 octombrie, vă daţi seama după o noapte istovitoare şi o zi la fel, m-a prins dormind, la ora aia efectiv dormeam. Am fost anunţat despre eveniment, am chemat maşina de serviciu şi m-am dus la faţa locului intervenţiei.

R: Ce aţi găsit acolo?
O.Ş: Imaginea a fost apocaliptică – oameni care sufereau, oameni care alergau, oameni care strigau. Am organizat întreaga activitate de intervenţie pe două direcţii principale: căutare, salvare, evacuare a tuturor persoanelor surprinse în interior şi triere medicală şi transport către unităţile de prim-ajutor, iar apoi evacuarea lor către unităţile spitaliceşti. Am avut 150 de pompieri acolo, am avut maşini de apă- spumă, maşini de descarcerare, maşini de prim-ajutor, maşini de transport victime multiple. Totul a fost contra-cronometru şi am reuşit, într-un timp foarte scurt, evacuarea din spaţiul respectiv.

R: Au fost voci care au spus că autospecialele nu au ajuns la faţa locului atât de repede precum susţineau autorităţile. Cum comentaţi?
O.Ş: Da, aceste lucruri, ce să vă spun, tot timpul au fost voci care au spus că noi venim la intervenţii, de exemplu, fără apă. Este cumva logic ca, într-o perioadă de criză, critică, când omul aşteaptă, un minut să i se pară o oră. Eu vă pot spune că pompierii de la Detaşamentul Pieptănari au ajuns foarte rapid.

R: Cum sunteţi acum, că aţi fost suspendat din activitate, ce urmează?
O.Ş: Sunt un om care, din punctul meu de vedere, am făcut tot ce s-a putut, ca să salvez oameni, m-am deplasat în momentul în care am fost solicitat şi, împreună cu echipa, am făcut tot ce am putut ca să salvăm oameni, iar acum sunt tras pe dreapta, ca o locomotivă bătrână, ineficientă. Apare la televizor faptul că am fost dus la DNA cu mandat, ceea ce nu era adevărat, apare faptul că sunt un mincinos. Nu apare niciunul dintre şefi să-mi ia apărarea, este un sentiment de dezamăgire totală.

R: Ce spun colegii dumnevoastră?
O.Ş: Ştiţi, eu aici la ISU Bucureşti sunt al doilea şef şi, în general, când şefii pleacă, subordonaţii se înveselesc, dar toţi subordonaţii mei, din momentul în care m-am pus la dispoziţie şi nu mai am nici un raport de şef cu ei, mi-au luat apărarea, şi-au schimbat poza de la profil cu poza mea, îmi acordă susţinere. Pentru mine e mare onoare să fiu coleg cu ei.

R: Care ar fi cel mai negru scenariu pentru dumneavoastră?
O.Ş: Nu vreau să mă gândesc. Eu ştiu doar atât: eu m-am ridicat din pat, m-am dus la intervenţie şi am făcut tot ce am putut pentru a salva oameni. Punct. Mai departe vom vedea. Eu nu am ce să îmi reproşez.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img