PREVIZIUNILE DATE PESTE CAP: Brexitul a făcut mai mulți miliardari în UK

Niciodată în istoria Marii Britanii nu au existat atâţia miliardari. Cei mai bogaţi 1.000 de oameni din Regat şi-au majorat averile cu 14% în ultimul an, ajungând la un nivel record de 658 miliarde de lire sterline, în ciuda temerilor legate de Brexit, potrivit unei liste realizate de Sunday Times, notează BBC.

Pe listă se află cel mai mare număr de miliardari britanici de până acum, 134, cu 14 noi persoane intrate în clasament anul trecut.

Fraţii Sri şi Gopi Hinduja, care investesc în proprietăţi, sănătate, petrol şi gaze, sunt cei mai bogaţi din Marea Britanie, cu o avere de 16,2 miliarde lire sterline, mai mare cu 3,2 miliarde faţă de 2016.

Din primii 20 aflaţi pe listă, doar familia Weston – Guy, George şi Galen Jr – au pierdut bani în 2016. Averea lor s-a micşorat cu 500 de milioane de lire sterline, până la 10,5 miliarde, din cauza scăderii preţului cotei Associated British Food, unde aceştia deţin 20,8%.

Cea mai mare creştere a înregistrat-o magnatul din domeniul oţelului, Lakshmi Mittal, a cărui avere a urcat cu peste 6 miliarde lire, la valoarea de 13,23 miliarde lire. Totuşi, este departe de recordul deţinut în 2008, de 27,7 miliarde lire sterline.

Robert Watts, cel care a realizat lista celor mai bogaţi explică: „În timp ce mulţi dintre noi ne temeam de efectele Brexitului, cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie şi-au păstrat calmul şi au continuat să facă miliarde”. 

„Ne aşteptăm să vedem un efect dur în urma referendumului, dar pur şi simplu nu s-a întâmplat.

„O piaţă bursieră în plină expansiune ajută averile celor mai bogaţi, iar din iunie anu trecut, acţiunile au crescut. În plus, vedem o diversitate din ce în ce mai mare în structura acestei liste”.

Lista îl include şi pe ducele de Westminster, Hush Grosvenor, în vârstă de 26 de ani, singurul miliardar britanic, aflat în top 10. Grosvenor a devenit cel mai bogat om din lume, din categoria celor sub 30 de ani, când a moştenit averea familiei, anul trecut.

Alisher Usmanov, care deţine 30% din Clubul de Fotbal Arsenal, şi-a majorat averea de 11,79 miliarde de lire sterline, cu 4 miliarde de lire.

Inventatorul britanic, designer industrial şi fondator al companiei Dyson, Sir James Dyson, suporter al Brexitului, şi-a crescut averea la 7,8 miliarde de lire.

Adele îşi consolidează poziţia de cea mai bogată cântăreaţă, după ce a câştigat 40 de milioane de lire sterline, ajungând la o avere de 125 de milioane de lire.

Şi actorii din Harry Potter se regăsesc pe lista celor mai bogate persoane din Marea Britanie. Daniel Radcliffe are o avere de 78 de milioane de lire sterline, Emma Watson, 39 de milioane de lire, iar Rupert Grint a raportat o sumă de 28 de milioane de lire.

Potrivit BBC, primii 20 de oameni din listă au o avere de 191,77 miliarde de lire, în creştere cu 35,18 miliarde în ultimele 12 luni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare