Prețurile la gaze au explodat luni seară după ce Rusia a redus cantitatea care ajunge în Europa

Cotațiile futures la gaze pe piața europeană au urcat luni un nou maxim istoric, în condițiile în care cantitățile de gaze naturale rusești care ajung în Europa printr-o conductă cheie s-au redus, ceea ce a afectat livrările pe o piață și așa tensionată, transmite Bloomberg. La hub-ul de gaze din Olanda, prețurile la contractele futures pentru gaze cu livrare în luna următoare au crescut luni cu 3,4%, ajungând în jurul orei 9:19 până la 53,25 euro/MWh, scrie Agerpres.

În condițiile în care gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este cu 20% sub media sezonieră, cu câteva săptămâni înainte de a începe sezonul de încălzire, traderii urmăresc cu atenție rutele de aprovizionare a Europei cu gaze rusești, precum și cererea pentru iarnă, subliniază Julien Hoarau, președintele firmei franceze de consultanță Engie EnergyScan. Potrivit acestuia, Europa se va confrunta cu o iarnă dificilă, iar un scenariu de vreme extremă ar putea duce prețurile la peste 100 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh).

Iarna care va veni ar putea da lumii o lecție dureroasă cu privire la cât de vitale au devenit gazele naturale pentru economie. Prețurile inaccesibile ar putea limita cheltuielile de consum ale gospodăriilor și eroda salariilor lor prin inflație, obligând guvernatorii băncilor centrale să ia unele decizii dificile de politică monetară. Și mai grav, deficiențele în aprovizionarea cu gaze ar putea paraliza industrii întregi și chiar întrerupe livrarea de curent electric în țările în curs de dezvoltare, declanșând tensiuni sociale, scrie Bloomberg.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Budapesta cere Moscovei să nu crească prețul hidrocarburilor pentru Ungaria

    Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a cerut miercuri...

    Ministrul maghiar de externe: Kievul va rămâne fără bani mai repede decât Ungaria fără petrol

    Ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijarto,...

    Iran: Nu am folosit încă cele mai moderne arme

    Ministerul Apărării din Iran a anunțat că țara este...

    28,2%, rata șomajului in rândul tinerilor din România

    Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de...

    Dovada că Miruță de la Apărare/USR a fost membru PSD. De 2 ori

    Radu Dinel Miruță, în prezent ministru al Apărării, a...

    Bloomberg: Războiul din Orient lovește Ucraina

    Utilizarea la scară largă a rachetelor Tomahawk pentru a...

    Articole relationate

    Categorii populare