Președinții croat și slovac cer dialog cu Rusia: Meloni și Merz să vorbească cu Putin

Președintele croat Zoran Milanovic a declarat marți că nu există nicio justificare pentru absența dialogului între lideri occidentali și Rusia, o opinie împărtășită de omologul său slovac Peter Pellegrini, aflat într-o vizită oficială în Croația, transmite agenția croată de presă HINA.

‘Nu există absolut nicio justificare pentru a nu discuta. Pentru ce este, atunci, diplomația? Pentru diurne? Pentru salarii?’, a spus Milanovic într-o conferință de presă comună la sediul președinției din Zagreb.

El a amintit că, până și în epoca Uniunii Sovietice, ‘un stat comunist care exporta revoluție și era o amenințare reală și o putere nucleară’, aveau loc totuși discuții.

‘Întreaga arhitectură de încredere și neîncredere a fost construită pentru a evita un război nuclear. Acesta este fundamentul relațiilor internaționale: complex și atent dezvoltat. Toate acestea au fost acum distruse. Putem și ar trebui să arătăm cu degetul spre Rusia, dar, pe de altă parte, avem ceea ce văd a fi o generație de oameni spectaculos de incompetenți care fac rău’, a remarcat Milanovic.

La rândul său, președintele slovac Pellegrini a îndemnat la o rezolvare rapidă prin negocieri de pace și a subliniat că a continua livrările de arme nu va aduce pacea, adăugând că ‘nu este posibil să învingi militar o putere nucleară precum Rusia’.

‘Sfârșitul războiului depinde de NATO și de Statele Unite, dacă ei pot găsi un teren comun cu Rusia și să reușească oprirea schimbului de focuri și negocierea unui aranjament post-război pentru Ucraina’, a spus Pellegrini, menționând că ar saluta o astfel de gândire de la liderii UE.

El a subliniat că lideri precum șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, și noul cancelar german Friedrich Merz ‘ar trebui să meargă să se întâlnească cu partea rusă și să negocieze un sfârșit al războiului cât mai curând posibil’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Concedieri și reduceri de costuri la Disney

    Compania americană Disney intenționează să concedieze câteva mii de...

    Musk si alți miliardari au pierdut o groază de bani pariind pe republicani

    Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile...

    Ce categorii de public a pierdut Trump

    NBC relatează că Trump a fost în urma candidaților...

    Alegerea democratei Hinojosa in funcția de guvernator de Texas lovește companiile de IA și SpaceX

    Acţiunile companiilor legate de infrastructura pentru inteligenţă artificială şi...

    Nr.2 in spionajul ucrainean, reținut

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) l-a reținut pe...

    Cine este proprietarul închisorii secrete de lângă Kiev

    O casă din Petropavlivska Borshahivka, lângă Kiev, unde zeci...

    Tsunamiul albastru și ce cărți i-au mai rămas lui Trump

    Conform rezultatelor preliminare ale alegerilor intermediare din 3 noiembrie...

    Articole relationate

    Categorii populare