Președintele ungar către omologul său german: O alianţă europeană a unor state naţionale independente

Relaţia dintre Germania şi Ungaria este de o importanţă capitală atât din punct de vedere al alianţei, cât şi din punct de vedere strategic, a spus preşedintele maghiar Tamás Sulyok, luni, la Sopron, la o conferinţă de presă care a avut loc după întrevederea cu preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Picnicul Paneuropean. La evenimentul din 1989 a fost deschis pentru prima dată graniţa ungaro-austriacă în faţa sutelor de cetăţeni est-germani.

Tamás Sulyok a adăugat că în ciuda divergenţelor de opinie dintre guvernele celor două ţări, cu privire la anumite probleme, „noi, şefii de stat, avem posibilitatea de a face o punte de legătură”.

„Sunt sigur că printr-o abordare bazată pe respect reciproc şi un dialog onest (…) putem nu numai să ne păstrăm relaţiile, ci să facem şi ca acestea să devină mai strânse”, a subliniat şeful de stat ungar, adăugând că aniversarea Picnicului Paneuropean este o bună oportunitate pentru toate aceste lucruri.

Picnicul Paneuropean a fost un punct de cotitură în istoria Europei, „de fapt, calul troian al unificării Germaniei”, a spus preşedintele Ungariei.

Oficialul maghiar şi-a exprimat recunoştinţa şi mulţumirile organizatorilor, facilitatorilor şi participanţilor la picnic. Tamás Sulyok a afirmat: în urma exemplului acestora, cooperarea dintre cele două ţări ar trebui să se concentreze în primul rând pe elemente de perspectivă, pe lucrurile care ne leagă – fie pe baza valorilor, fie pe baza intereselor.

Tamás Sulyok a subliniat că împreună cu Frank-Walter Steinmeier au fost de acord că cele două ţări se consideră parteneri politici şi economici importanţi, iar în majoritatea problemelor europene, aliaţi.

Scopul nostru comun este să păstrăm relaţiile de prietenie şi să consolidăm relaţiile bune, a spus preşedintele maghiar.

Şeful de stat maghiar a vorbit şi despre faptul că companiile germane au devenit cel mai activ grup de investitori din Ungaria, iar companiile germane care activează în Ungaria îşi extind constant activităţile. Confederaţia interinstituţională dintre cele două state este remarcabilă şi în domeniile educaţiei, cercetării şi inovării, şi atât cetăţenii de naţionalitate germană care locuiesc în Ungaria, cât şi maghiarii care locuiesc în Germania sunt priviţi drept o verigă importantă în consolidarea relaţiilor.

Preşedintele Ungariei a adăugat că la Budapesta se regăseşte singura universitate cu predare în limba germană din afara ţărilor vorbitoare de limbă germană, iar dacă la Universitatea Andrássy va fi lansat şi programul de studii de licenţă, în Ungaria se va putea studia în limba germană de la grădiniţă şi până la obţinerea unui doctorat – ceea ce este unic în Europa.

Tamás Sulyok a subliniat, de asemenea, că pentru maghiari identitatea naţională, cultura, tradiţiile, limba şi suveranitatea sunt probleme importante şi esenţiale.

Maghiarii cred într-o alianţă europeană a unor state naţionale independente, a spus Sulyok, adăugând că opiniile diferite despre Europa nu ne separă, ci întotdeauna ne unesc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Bătălia republicanilor pentru succesiunea lui Trump

    Înfrângerea Partidului Republican în alegerile intermediare din SUA a...

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Articole relationate

    Categorii populare