Preşedintele sirian Bashar al-Assad a început azi o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite (EAU), fiind primit cu cele mai înalte onoruri de stat, în timp ce Klaus Iohannis încă mai așteaptă să fie primit de președintele EAU, transmite Inpolitics.
„Bashar al-Assad, preşedintele Republicii Arabe Siriene, a sosit astăzi în Emiratele Arabe Unite, pentru o vizită oficială, însoţit de soţia sa, Asma”, a anunţat agenţia de presă oficială a Emiratelor, WAM, .
Preşedintele sirian a fost primit în capitala Abu Dhabi de preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al-Nahyane. Avioane de luptă ale Emiratelor au escortat avionul prezidenţial sirian de la intrarea lui în spaţiul aerian a EAU, a precizat aceeaşi sursă(foto).
„Alteța Sa șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan l-a însoțit pe președintele invitat la podiumul de onoare și la imnul național pentru Siria în timp ce artileria a tras 21 de cartușe și un grup de gărzi de onoare s-a aliniat pentru a saluta Excelența Sa” mai scrie WAM. Ulterior, cei doi lideri, însoțiți de cele mai înalte figuri din guvern și din administrația de stat din Emirate au mers la palatul prezidențial.
Primele Doamne ale Siriei și Emiratelor
![](https://inpolitics.ro/wp-content/uploads/2023/03/img_20230319_125549_3603552950437911160958.webp)