Președintele sirian i-a promis lui Putin la Moscova că bazele rusești vor rămâne

Președintele sirian, Ahmed al-Sharaa, i-a spus miercuri președintelui rus, Vladimir Putin, că va respecta toate acordurile încheiate anterior între țara sa și Moscova, un angajament care sugerează că principalele baze militare ale Rusiei din Siria sunt în siguranță.

Sharaa, care a condus anterior filiala siriană a reţelei al-Qaeda și care l-a înlăturat de la putere la finalul anului 2024 pe predecesorul său, Bashar al-Assad, un aliat al Rusiei, a făcut declaraţii la începutul discuțiilor de la Kremlin cu Putin, în cadrul primei sale vizite în Rusia de la preluarea puterii. „Există relații bilaterale și interese comune care ne leagă de Rusia și respectăm toate acordurile încheiate cu aceasta. Lucrăm la redefinirea naturii relațiilor cu Rusia”, i-a spus Sharaa lui Putin, vorbind în limba arabă. Putin i-a transmis că Moscova este pregătită să facă tot ce poate pentru a pune în aplicare ceea ce a numit „multe iniţiative interesante și utile„, care au fost deja discutate între cele două părți în vederea reînnoirii relațiilor. Șeful de la Kremlin l-a felicitat, de asemenea, pe Sharaa pentru faptul că în Siria au avut loc alegeri parlamentare la începutul lunii octombrie. „Cred că acesta este un mare succes pentru dumneavoastră, întrucât contribuie la consolidarea societății și, chiar dacă Siria trece în prezent prin momente dificile, va întări totuși legăturile și cooperarea între toate forțele politice din Siria„, a spus Putin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare