Președintele Serbiei: Gazprom trebuie să iasă din acționariatul companiei sârbești NIS în 45 de zile

Grupul Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, urmează să primească un răgaz de 45 de zile pentru a ieși din acționariatul companiei petroliere sârbești Naftna Industrija Srbije, după cele mai recente sancțiuni impuse de SUA sectorului petrolier rusesc, a declarat vineri președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, transmite Reuters.

Pachetul majoritar de acțiuni la Naftna Industrija Srbije, singura companie de rafinare petrolieră din Serbia, este deținut de Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, care are o participație de 50%. La aceasta se adaugă un pachet de 6,15% care este deținut de gigantul rus Gazprom, firma mamă a Gazprom Neft.

Administrația Biden a impus vineri cel mai amplu pachet de sancțiuni care vizează veniturile generate de Rusia din petrol și gaze, în încercarea de a da autorităților de la Kiev și următoarei administrații Trump un instrument de presiune prin care să poată ajunge la un acord de pace în Ucraina.

”Ei cer de la noi o ieșire completă a rușilor din acționariatul NIS, o eliminare nu o diminuare a participației”, a spus Vucic. Acesta a adăugat că Serbiei îi va fi impus ca termen limită data de 10 martie, până la care trebuie să încheie un acord cu rușii referitor la ieșirea lor din acționariatul NIS.

Statul sârb deține o participație minoritară de puțin sub 30% din acțiunile Naftna Industrija Srbije, cea mai tranzacționată companie la bursa de la valori de la Belgrad.

Principala rafinărie NIS, amplasată la Pancevo, la est de capitala Belgrad, se bazează pe țițeiul importat prin conductă din țara vecină Croația. Anticipând că eventualele sancțiuni ar putea face această conductă imposibil de utilizat pentru NIS, Serbia a început să își facă planuri vizând conectarea la oleoductul Drujba via Ungaria, începând din 2026.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare