Președintele Serbiei acuză presiuni: Am făcut o mare greșeală să nu îi ascult pe chinezi

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că deja au început să se facă presiuni asupra Serbiei pentru a impune sancțiuni Rusiei din cauza crizei din Ucraina. Vučić a precizat că presiunile nu au venit din partea președintelui Franței, Emmanuel Macron, cu care a avut o discuție telefonică despre situația din regiunea Balcanilor de Vest. Vučić a declarat că se așteaptă la o „mare criză” și a recunoscut că a făcut marea greșeală de a „nu-i asculta pe chinezi”, respectiv că Serbia nu a început să achiziționeze materii prime, cărbuni și petrol, așa cum a făcut China. „Avem suficiente rezerve, dar petrolul și gazele naturale vor lăsa o amprentă asupra economiei noastre. Mi-e groaznic de frică, deși avem rezerve de gaze naturale în depozitul de la Banatki dvor și avem și petrol, dar nu sunt mulțumit” – a declarat Vučić, adăugând că cetățenii Serbiei nu trebuie să intre în panică și nu trebuie să-și facă rezerve de alimente, deoarece statul are suficiente cantități de sare, lapte praf și conserve. „Serbia are o economie puternică și prin această criză vom trece mai ușor decât multe alte state” – a transmis Vučić

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Articole relationate

    Categorii populare