Președintele Serbiei: 25%din populație va fi flămândă. Iarna care va veni va fi cea mai grea din ultimii 70 de ani, iar ceea ce este sigur că va lipsi va fi hrana, carburanți vom avea suficienți, dar cel mai probabil vor fi scumpi. Europa nu va putea suporta economia în recesiune

”Am trăi de zece ori mai bine dacă am impune sancțiuni Rusiei”, a declarat președintele Serbiei Aleksandar Vučić în programul matinal al televiziunii PRVA.

”Am rezistat 80 de zile, iar prețul pe care îl plătim este mare” , a spus președintele.

”25 la sută din populație va fi flămândă, dar noi cu aceasta nu vom avea probleme, nu avem voie să avem probleme, dar dacă vom avea 3 milioane sau 3,5 sau 5,6 milioane de tone de recoltă, vom vedea, însă când vorbim despre gaz și combustibil vor fi probleme mari”, a mai spus președintele sârb.

”Dacă se va scumpi cu 30 la sută vom avea o inflație de 20 la sută, iar aceasta nu vor putea rezista cetățenii, dar nici țara”, a precizat Vučić.
„Iarna care va veni va fi cea mai grea din ultimii 70 de ani, iar ceea ce este sigur că va lipsi, va fi hrana, carburanți vom avea suficienți, dar cel mai probabil vor fi scumpi, 25 la sută din piață nu va avea pâine”, a susținut el. Întrebat ce așteaptă de la Rusia în timpul noilor negocieri despre gaz, Vučić a spus că se așteaptă la un preț normal, dar că cel mai important este ca Serbia să aibă gaz.
El a subliniat că Europa nu va putea suporta economia în recesiune pentru al doilea sau al treilea an consecutiv.
Vučić a declarat că se așteaptă ca războiul din Ucraina să dureze mult, că va fi mai aprig decât decât astăzi, mai ales din toamnă, și că crede că există o posibilitate mai mare de conflict nuclear decât că nu va fi.

El a adăugat că Serbia va continua să procure arme din China.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare