de Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei „Rusia în Politica Globală”, Președintele Prezidiului Consiliului pentru politică externă și de apărare al Rusiei, Director de cercetare la Clubul internațional de Dezbateri ”Valdai”. Profesor și cercetător la Școala Superioară de Economie a Universității Naționale de Cercetare. Articol preluat din ziarul „Rossiiskaia gazeta”.
A 80-a aniversare a Conferinței de la Yalta, care a pus bazele ordinii internaționale de după cel de-al Doilea Război Mondial, are loc într-un moment remarcabil. În Statele Unite, care au deținut timp de mai multe decenii poziția de hegemon mondial, are loc o revoluție culturală.
Administrația lui Donald Trump nu doar că schimbă abordările conceptuale, dar extinde și limitele posibilului în principiu. Ceea ce părea de neconceput este proclamat oficial și chiar acceptat ca un ghid de acțiune. Și nu este vorba despre subiecte concrete, ci despre o viziune asupra lumii – cum poate și ar trebui să funcționeze lumea.
Rusia, la fel ca multe alte state, își exprimă nemulțumirea față de starea lucrurilor de după Războiul Rece. După încheierea confruntării bipolare, modelul Yalta-Potsdam, păstrat în mod formal în designul ONU, s-a încheiat de fapt – a dispărut echilibrul din interiorul sistemului.
Încercarea de adaptare la hegemonia americană a instituțiilor rezultate din acordurile de la sfârșitul războiului mondial nu a fost de folos nici instituțiilor, nici hegemonului.
Realizarea impasului a fost unul dintre motivele pentru schimbările care au loc în percepția Americii cu privire la locul său în lume. Ne permit procesele de la Washington să contăm pe înțelegerile privind principiile coexistenței internaționale? Așa s-a întâmplat ca în centrul acestora să se afle problema ucraineană , iar tocmai soluționarea acesteia să poată fi baza restructurării mondiale. Sau nu?
Confruntarea acută dintre Rusia și Occident în Ucraina este cu siguranță semnificativă pentru situația internațională, dar nu este un conflict echivalent cu un război mondial. Lumea nu se limitează la spațiul euro-atlantic și la problemele asociate acestuia. Conflictul ucrainean este o consecință a crizei sistemului instituit la Ialta. Iar principalii săi membri sunt aceiași ca și atunci. Dar un rol din ce în ce mai important în politica și economia mondială aparține unor state care, să spunem cu blândețe, nu aveau o voce decisivă acum 80 sau chiar 35 de ani. Ilustrativ în acest sens este comportamentul Chinei, care consideră problema ucraineană suficient de importantă pentru a-și semnala prezența, dar se ferește de o implicare directă.
Acordurile ipotetice din cadrul reglementării ucrainene sunt principiale din punctul de vedere al relațiilor dintre Rusia și SUA/Occident, iar acest lucru este în sine un factor de importanță globală, dar în niciun caz nu este singurul.
În viața publică, tratativele de la Ialta sunt catalogate ca fiind o „mare afacere”, ceea ce le depreciază semnificația. Această „afacere” a fost precedată de cel mai sângeros război mondial din istorie. Desigur, rivalitățile geopolitice au implicat de când este lumea schimburi de tot felul, adesea cinice prin natura lor. Dar prețul uman plătit pentru această victorie este incomparabil. La fel ca și inumanitatea flagrantă a ideologiei învinse. Datorită acestei combinații de factori, sistemul creat la acea vreme a funcționat eficient pentru o perioadă relativ lungă de timp, deoarece fundamentul său moral era solid.
Astăzi, datorită președintelui SUA, cuvântul „afacere” este din nou în circulație. Și disponibilitatea sa principială pentru un astfel de tip de relații stârnește interes, mai ales pe fondul încăpățânării dogmatice a predecesorilor săi. Dar nu trebuie să uităm că interpretarea unei afaceri de către Trump are puține în comun cu modul în care acesta este înțeleasă în context socio-politic.
Ca om de afaceri, Trump este orientat spre un rezultat practic rapid, orice pierdere de timp cu detalii fiind o distragere de la esență. Să își exprime interesul, precum și să sublinieze ce anume consideră că reprezintă un interes legitim pentru partener (adică la ce este el dispus să renunțe) – aceasta este esența abordării. Și apoi, să urmărească realizarea atât a primului, cât și a celui de-al doilea aspect. Iar cel mai important lucru: afacerea – acesta este obiectivul. Au încheiat-o, problema este rezolvată. Acest lucru se aplică politicii internaționale când vine vorba de relațiile cu o contraparte evident mai slabă și dependentă. Trump s-a antrenat cu Panama sau Columbia. Într-o anumită măsură, această abordare poate fi încercată și în Orientul Mijlociu. În primul rând, actorii-cheie de acolo sunt profund integrați într-un sistem de legături diverse cu SUA. În al doilea rând, principalele contradicții sunt atât de încurcate încât unii sunt gata să accepte să întoarcă tabla de șah. Nu înseamnă neapărat că acest lucru va da rezultate.
În ceea ce privește conflictele complexe de lungă durată cu rădăcini culturale și istorice și răsturnări geopolitice precum cel din Ucraina, abordarea lui Trump este ineficientă. Aceasta nu înseamnă, totuși, că ceea ce se întâmplă nu are un potențial util. Merită să ne întoarcem la început – la revoluția culturală. Trump abandonează o componentă-cheie: convingerea că hegemonia americană înseamnă să conducă lumea întreagă. În concepția sa, hegemonia este capacitatea de a realiza (prin forță sau alte mijloace) interese specifice. Realizarea de către establishmentul american a faptului că este inoportun ca America să fie peste tot este baza unei posibile discuții despre sferele de interes. Acesta a fost subiectul discuțiilor de la Yalta și Potsdam. Astăzi, o astfel de discuție va fi foarte diferită și s-ar putea încheia chiar înainte de a începe. Dar șansele de a o avea au crescut ușor în comparație cu acum trei sau patru luni.
