Președintele Poloniei cere banii de la Bruxelles: Nu le mai ofer nici un răspuns

Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că se opune unor noi concesii făcute Comisiei Europene, care blochează fonduri europene importante din cauza preocupărilor privind independenţa justiţiei în Polonia, transmite duminică AFP conform Agerpres.

„Nu voi mai oferi niciun răspuns la sugestiile celeilalte părţi”, a declarat Duda într-un interviu care va apărea luni în săptămânalul Sieci şi din care au fost publicate sâmbătă extrase de către portalul wpolityce.pl, apropiat conservatorilor naţionalişti la putere.

„Din câte ştiu, am îndeplinit toate condiţiile pentru a primi fondurile din planul de relansare”, a subliniat Duda. Este vorba despre circa 35 de miliarde de euro menite să remedieze consecinţele pandemiei de coronavirus.

Varşovia a efectuat câteva modificări la reformele sale din justiţie pentru a răspunde oficial criticilor Bruxellesului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), dar aceste schimbări nu au fost considerate suficiente de Comisia Europeană pentru a asigura independenţa judecătorilor faţă de puterea politică.

Întrebat despre o eventuală flexibilizare a poziţiei poloneze, Duda a considerat această abordare inoportună. „Nu cred că un nou pas în direcţia aşteptărilor celeilalte părţi poate da rezultate. Consider că partea poloneză a manifestat prea multă bunăvoinţă”, a apreciat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Articole relationate

    Categorii populare