Președintele polonez îi acuză pe Merkel și Macron că fac înțelegeri secrete în scandalul migranților

‘Suntem o ţară suverană care poate decide şi singură. Şi ne vom exercita acest drept în orice împrejurare. Nu vom accepta niciun fel de aranjament care se va face – aşa cum se spune – peste capul nostru’, a afirmat Andrzej Duda,preşedintele Poloniei, aflat într-o vizită oficială în Muntenegru, insistând că Polonia va recunoaşte doar acordurile la care participă reprezentanţii săi.

Duda se referă la o înțelegere privind migranții de granița intre Polonia și Belarus.

Concret, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, s-a referit la demersurile de mediere întreprinse de Franţa şi Germania pentru reducerea tensiunilor la frontiera dintre Belarus şi Polonia, potrivit agenţiei de presă EFE şi publicaţiei poloneze Wiadomosci.

Şeful statului polonez a făcut aceste declaraţii într-un comentariu la convorbirea sa în aceeaşi zi cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, şi la demersurile de mediere ale cancelarului german Angela Merkel cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu liderul belarus Aleksandr Lukaşenko cu privire la criza migranţilor.

Duda a acuzat regimul Lukaşenko că încurajează migranţii ilegali să treacă graniţa cu Polonia şi a menţionat că ţara sa are obligaţia de a proteja intrarea în spaţiul Schengen şi în Uniunea Europeană.

Aleksandr Lukaşenko a convenit cu cancelarul Angela Merkel să poarte discuţii cu Uniunea Europeană cu privire la criza migranţilor de la graniţele acesteia, a anunţat biroul său miercuri, potrivit dpa.

Acest anunţ a intervenit după a doua convorbire telefonică miercuri între Angela Merkel – aflată la final de mandat – şi liderul forte de la Minsk.

Iniţial, nu a existat niciun fel de confirmare din partea Berlinului cu privire la acest aranjament, în condiţiile în care Aleksandr Lukaşenko nu este recunoscut de ţările din Occident drept preşedinte legitim al ţării după controversatele alegeri prezidenţiale din august 2020 şi campania de represalii declanşată împotriva celor care au contestat realegerea sa.

Prima convorbire telefonică dintre Merkel şi Lukaşenko, luni, care a durat aproximativ 50 de minute, a suscitat critici în interiorul şi în afara Germaniei.

În acelaşi timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin, principalul susţinător politic al lui Lukaşenko.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UN NOU PROIECT PENTRU COPIII DIN MEHEDINȚI

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat protocolul...

    CENTRUL DE PLASAMENT NR. 2 „SFÂNTA ANA” DIN DROBETA TURNU SEVERIN, COMPLET MODERNIZAT

    La sediul Consiliului Județean Mehedinți a avut loc conferința...

    Temu dezintegrează Posta Română

    Poșta Română s-a extins cu un hub la Cluj,...

    Air Serbia are peste 100 de destinații, TAROM 27

    Air Serbia a introdus 10 noi rute directe în...

    Bloomberg despre o lovitură dură pentru exporturile Ucrainei

    Exporturile agricole ale Ucrainei ar putea fi reduse la...

    Articole relationate

    Categorii populare