spot_img
0.3 C
București
marți, ianuarie 14, 2025
AcasăAnalizePreședintele Parlamentului ungar la Turda: „Idealul maghiar al libertăţii religioase din epoca...

Președintele Parlamentului ungar la Turda: „Idealul maghiar al libertăţii religioase din epoca modernă timpurie” a fost formulat la Turda

-

Dacă oamenii creştini din Europa îşi părăsesc poziţiile, atât bisericile creştine europene, cât şi statele naţionale democratice europene vor cădea, iar libertatea religioasă creştină şi democraţia politică europeană vor fi pierdute, a declarat, luni, la Turda, László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei, în cadrul ceremoniei dedicată Zilei Libertăţii Religioase.

- Reclama -

În oraşul din Transilvania s-a ţinut o slujbă solemnă pentru a comemora hotărârea adoptată în anul 1568 de Dieta Transilvaniei, care, pentru prima dată în Europa, a consacrat prin lege libertatea de conştiinţă.

- Advertisement -

László Kövér a descris drept o onoare faptul că poate vorbi în numele Parlamentului Ungariei la Turda. Acesta a amintit că, în urmă cu 457 de ani, Dieta Transilvaniei „a formulat şi a legiferat un nou ideal al libertăţii, deschizând un capitol important în istoria culturală creştină a Europei”.

Politicianul a subliniat că fiecare naţiune are idealurile sale vitale care pot îmbogăţi lumea, iar „idealul maghiar al libertăţii religioase din epoca modernă timpurie” a fost formulat la Turda. De asemenea, „idealul maghiar al libertăţii politice moderne” a fost formulat în anul 1852 de Kossuth Lajos, care a afirmat: „Totul pentru popor şi prin popor. Nimic despre popor fără popor. Aceasta este democraţia. Şi acesta este spiritul dominant al vremurilor noastre”.

- Advertisement -

În discursul său, László Kövér a remarcat că, pe parcursul istoriei, maghiarii au învăţat că nu se poate trăi fără idealuri, dar nici din iluzii nu este permis să trăieşti. Acesta a subliniat că maghiarii nu au iluzii cu privire la starea creştinismului sau a libertăţii europene.

„În Europa domneşte spiritul anticristic şi de decreştinizare. Se încearcă să fie convinşi oamenii europeni să respingă darul lui Dumnezeu, credinţa, să devină fără rădăcini şi să renunţe la cel mai puternic instrument de autoapărare politică, democraţia europeană” – a afirmat preşedintele Parlamentului Ungariei, îndemnându-i pe cei prezenţi să fie modelatori ai politicii, nu doar victime ale acesteia.

Politicianul a subliniat că, dacă Stăpânul istoriei va înzestra maghiarii, românii şi alte popoare din Europa Centrală cu previziunea şi înţelepciunea legislatorilor transilvăneni de odinioară, îşi vor apăra idealurile de libertate, credinţa şi statele lor.

După ceremonie, László Kövér a declarat pentru massmedia publică ungară că legea libertăţii religioase este una dintre „realizările remarcabile” ale maghiarilor, „de care putem fi mândri”.

În cadrul slujbei solemne de la Biserica Unitariană din Turda, pastorul gazdă, István Lajos Józsa, a rostit o rugăciune, iar Sándor Kovács, rectorul Institutului Teologic Protestant din Cluj Napoca, a ţinut predica. Acesta a subliniat că, în anul 1568, la Turda, nu a fost consacrat individul, ci dreptul comunităţii de a asculta liber cuvântul lui Dumnezeu. Acesta a evidenţiat că moştenirea Turdei ne învaţă că toleranţa nu este o renunţare la credinţă, ci o mărturisire a acesteia.

István Kovács, episcopul Bisericii Unitariene Maghiare, a mulţumit pentru faptul că Parlamentul Ungariei a fost demn de predecesorii săi şi a declarat Ziua Libertăţii Religioase o sărbătoare pentru întreaga naţiune maghiară. Acesta a subliniat că „adevărul divin” a devenit clar pentru ordinele din Transilvania atunci când a fost creată legea libertăţii religioase.

Vilmos József Kolumbán, episcop al Bisericii Reformate din Ardeal, a amintit, în numele bisericilor protestante, că Transilvania a fost mult timp marcată de dispute religioase, dar popoarele sale au realizat că numai împreună pot face faţă provocărilor şi pot construi un viitor în care toţi să-şi găsească locul. Acesta a subliniat că „hotărârea Dietei de la Turda nu este doar o amintire glorioasă a trecutului, ci şi un angajament pentru viitor”.

După slujbă, participanţii s-au deplasat la Monumentul Libertăţii Religioase, unde Emőd Farkas, prim curator al Bisericii Unitariene Maghiare, a vorbit despre simbolistica monumentului, urmat de depunerea coroanelor de flori.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img