spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Președintele Parlamentului European ACUZĂ: Noi salvăm băncile crescând impozitele și cerând cetățenilor sacrificii

Europa este o promisiune care nu a fost ținută față de generațiile constrânse la sacrificii pentru „salvarea băncilor”, a deplâns joi președintele Parlamentului European Martin Schulz, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Europa este o promisiune, dar o promisiune care nu a fost ținută”, a declarat Schulz în timpul unei dezbateri privind viitorul Europei, organizată la Roma în prezența președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, președintelui Consiliului European Donald Tusk și premierului italian Matteo Renzi.

Europa „a fost o promisiune făcută în fiecare zi pentru mai multe locuri de muncă, servicii, creștere” economică și generații de europeni au consimțit să facă sacrificii în așteptarea acestei promisiuni, cel puțin pentru copiii lor, a explicat Schulz.

Cu toate acestea, a adăugat el, liderii europeni continuă să ceară sacrificii, mai puține servicii, mai multe impozite, „și pentru ce, pentru a salva băncile”, a remarcat el.

Există „un sentiment de nedreptate, nu aceasta este Europa pe care au vrut să o vadă”, a adăugat el, răspunzând la o întrebare cu privire la creșterea populismului în Uniunea Europeană.

A considera Europa un proiect de Uniune cu un singur stat, o singură națiune, nu numai că este „complet nerealist”, dar de asemenea devastator pentru viitorul ei, a declarat la rândul său Tusk.

„Visul unui singur stat european, al unei singure națiuni europene este o iluzie. Noi trebuie să acceptăm să trăim într-o Europă cu monede diferite, cu diferite forțe politice, iar cel mai rău este de a pretinde că nu cunoaștem”, a adăugat el.

Fiecare reuniune ministerială europeană de la Bruxelles dă naștere unor interpretări diferite, „ca și cum am avea 28 de reuniuni diferite”, a deplâns la rândul său Juncker.

Liderii europeni nu vin la Bruxelles cu ideea de apăra Europa. „Ei vin acum la Bruxelles și dau o conferință de presă pentru a spune: am apărat interesele noastre naționale”, a adăugat Schulz, regretând generațiile anterioare de lideri mai „europeni”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare