Președintele Macedoniei în război cu Albania

Preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a refuzat miercuri să promulge o lege adoptată de Parlament, prin care albaneza ar fi devenit a doua limbă oficială a ţării, informează DPA. Şeful statului a blocat astfel, temporar, o parte a acordului pe care se bazează coaliţia premierului Zoran Zaev.

„Legea introduce un paralelism costisitor la toate nivelurile administraţiei, ducând la blocarea şi disfuncţionalitatea lor completă”, a declarat preşedintele.

Partidul social democrat al lui Zaev şi reprezentanţii etnicilor albanezi au format o alianţă care a răsturnat de la putere partidul naţionalist VMRO al lui Ivanov, după 11 ani. Statutul limbii albaneze a fost o promisiune importantă din partea premierului, în schimbul sprijinului indispensabil din partea parlamentarilor albanezi.

Dacă Parlamentul aprobă din nou legea, preşedintele este obligat să o promulge, permiţând astfel etnicilor albanezi să îşi folosească limba maternă în toate instituţiile de stat.

Minoritatea albaneză constituie aproape un sfert din populaţia de 2,1 milioane a Macedoniei şi sunt majoritari local în nord-vestul ţării. Naţionaliştii se tem de posibilitatea creării unor diviziuni pe criterii etnice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare