Președintele Germaniei nu vrea plata unor despăgubiri de război Poloniei

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a respins miercuri solicitările Poloniei pentru plata unor reparaţii pentru Al Doilea Război Mondial, spunând că nu este cea mai bună cale de abordare a trecutului, potrivit DPA și Agerpres.

Steinmeier a spus că cel mai bun mod de a depăşi trecutul nu este de a-l vedea încheiat, „ci ca o responsabilitate comună pentru un viitor mai bun”, a declarat el cotidianului Corriere della Sera înaintea vizitei sale de stat în Italia.

„Sper că vom continua să mergem împreună pe acest drum cu Polonia, fără a ne pierde într-o dezbatere care priveşte în urmă în legătură cu reparaţiile”, a spus el.

Mai mulţi politicieni polonezi, printre care şi premierul Mateusz Morawiecki, s-au exprimat în ultimele săptămâni în favoarea ideii ca Germania să plătească reparaţii Poloniei, în contextul în care această ţară se pregăteşte pentru alegeri generale la 13 octombrie.

Totuşi, Polonia nu a înaintat o solicitare oficială Germaniei.

Pentru guvernul german, subiectul închis din punct de vedere legal, poziţia fiind afirmată cel mai recent de ministrul german de externe Heiko Maas în timpul vizitei pe care a făcut-o la Varşovia în august.

Totuşi, politicienii germani continuă să evidenţieze responsabilitatea morală de durată a ţării pentru atrocităţile comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aşa cum a afirmat Steinmeier în cadrul unei ceremonii ce comemorare a războiului la 1 septembrie la Varşovia.

October 11, 1974 Warsaw Old City, 1945. This is what it was like after its destruction by the Nazis. In the foreground, a Polish soldier next to the smashed King Sigismund monument. Warsaw was liberated on January 17, 1945.

Steinmeier şi-a exprimat speranţa că Germania şi Polonia vor putea continua pe drumul spre iertare, spunând că este un drum dureros şi dificil care a fost început de generaţiile precedente.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare