spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
1.3 C
București

Președintele Filipinelor ordonă consilierilor americani să părăsească sudul țării

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a anunțat luni că a ordonat tuturor consilierilor din forțele speciale americane care asistă trupele combatante împotriva insurgenților separatiști musulmani în sudul Filipinelor să părăsească această zonă, relatează AFP.

În cursul unei reuniuni a funcționarilor guvernului la Davao, cel mai mare oraș din sudul Filipinelor, șeful statului a afirmat că alinierea țării sale la Occident este cauza insurecției musulmane care persistă în sudul țării.

În timpul discursului său, Duterte a arătat fotografii și a citat relatări referitoare la musulmani uciși de forțele americane la începutul secolului al XX-lea, când Filipinele fuseseră colonie americană până în 1946.

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Ernesto Abella, a declarat că anunțul de luni „reflectă o nouă orientare spre o politică externă independentă”.

Aflat în fruntea țării de la sfârșitul lunii iunie, după ce fusese ales președinte în mai, Rodrigo Duterte a relansat eforturile pentru a ajunge la acorduri de pace cu rebeliunile comunistă și musulmană și a pune capăt deceniilor de violențe care au făcut peste 150.000 de morți.

În august, el a reluat negocierile de pace cu cea mai importantă organizație separatistă musulmană, Fronto Moro islamică de eliberare, care luptă din 1970 pentru independența regiunilor cu populație majoritar musulmană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Berliner Zeitung: SUA vor să controleze gazul rusesc pentru europeni prin Nord Stream

    Statele Unite poartă negocieri secrete privind repornirea gazoductelor Nord...

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare